Imposibil să nu vă aduceți aminte de Xena, prințesa războinică, din vremea în care serialele TV nu erau atât de numeroase, respectiv anii ’90 și cu toții așteptam cu sufletul la gură noi aventuri. Actrița Lucy Lawless are 52 de ani acum și nu mai păstrează nimic din înfățișarea războinicei brunete.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Serialul „Xena – The Warrior Princess’ a debutat în 1995 și s-a încheiat în 2001, cu sezonul șase. La vremea aceea, actrița Lucy Lawless nu era foarte cunoscută, rolul prințesei războinice fiind cel care i-a adus notorietatea.
Actrița s-a născut în Noua Zeeelandă, iar în anul 1989, a câștigat titlul Miss Noua Zeelandă.
Rolul din „Xena – The Warrior Princess’ a transformat-o pe Lucy Lawless în ținta unor zvonuri legate de orientarea sexuală, pe baza relațiilor ambigue dintre ea și ajutorul ei din serial, Gabrielle. Bârfele au luat și mai mare amploare după rolul lui Lucy din serialul „Spartacus', unde a apărut într-o scenă explicită de sex cu o femeie.
După încheierea serialului „Xena – The Warrior Princess’, Lucy Lawless și-a făcut apariția în multe alte producții de televiziune, printre care serialele: „Two and a Half Men’, „CSI: Miami’ și „Veronica Mars’, însă în roluri secundare.
Astăzi, actrița, în vârstă de 52 de ani, arată total diferit față de cum o știam în serial. Lucy a renunțat la pletele brunete în favoarea blondului, este căsătorită cu Robert Tapert, producătorul executiv al serialului „Xena – prințesa războinică’ și are trei copii, doi cu actualul soț și un copil cu primul.
Așadar, Lucy s-a măritat, prima dată, cu Garth Lawless, în 1988, au devenit părintii unei fete, dar au divorțat după 7 ani. L-a cunoscut pe Garth în Australia, unde plecase să lucreze după ce a studiat în Europa.
Acum trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Robert, însă a preferat să păstreze numele primului soț.
Ce mai face Gabrielle, prietena Xenei
Rolul amazoanei din „Xena – The Warrior Princess’ i-a revenit lui Renee OConnor, care devenise deja cunoscută datorită filmului „Hercules and The Lost Kingdom’. Astăzi, actrița în vârstă de 49 de ani, este mama a doi copii, însă acest lucru nu a făcut-o să renunțe la carieră. Renee a mai avut apariții în serialul „Criminal Minds’ și în filmele „2010: Moby Dick’ și „A question of Faith’.
Foto: YouTube, Hepta