Nuntă și botez în familia lui Romică Țociu. Actorul dă o petrece regală pentru primul său nepot!

.

Romică Țociu nu-și mai încape în piele de fericire. Fiul său, Cătălin, se însoară astăzi, însă nunta, care se anunță una regală, cu sute de invitați, va fi, de fapt, o dublă petrecere pentru că în aceeași zi va fi botezat și primul nepoțel din familia Țociu.

Romică Țociu nu are arici la buzunar când vine vorba despre primul său nepoțel. Mândru din cale afară, actorul dă astăzi o petrecere de super fițe pentru băiatul lui Cătălin, fiul său, cu sute de invitați și meniu regesc.


Romică spune că se simte foarte norocos că astăzi va trăi una dintre cele mai fericite zile din viața lui, însă a avut emoții pentru momentul în care primul său nepot a fost scufundat în cristelniță.

„Sincer să fiu, mie îmi e cam teamă așa, de cristelniță… Nu știu, am devenit foarte protector față de el și nu mai pot. Adică, sunt topit’, a spus și Cătălin Țociu, fiul actorului, la „Acces Direct’.

„Seamănă foarte mult cu Cătălin. Când l-am luat în braţe a fost aşa… mi s-a părut că iau în braţe pe cineva pe care îl aşteptam de mult. S-a lipit imediat de sufletul meu şi a mai pus şi capul pe umărul meu, pe braţul meu, ca şi când mi-ar fi zis: ‘Gata, am venit! Hai să ne împrietenim!’. Mă gândesc că majoritatea bunicilor au senzaţia asta’, spunea Romică Ţociu despre momentul în care și-a cunoscut nepoțelul, botezat Filip.


I-am spus lui Cătălin: ce nume frumos i-aţi găsit! Are un nume de papă. I-au dat numele de Filip (…) Prima oară nu am reacţionat. Am zis ok. După un tip, îmi licără o chestie aşa. Pe bunicul meu îl chema Ţociu Filip, iar ei nu au ştiut nicio clipă că pe străbunicul lor îl chema Filip. Bunicul meu a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni din Craiova, avea cele mai tari restaurante pe vremuri. Aducea numere de circ de la Paris’, a mai spus Romică Țociu.

Cine cântă la petrecere


Cât despre dubla petrecere, nuntă și botez, actorul nu a făcut economie de invitați și a ales mâncăruri rafinate pentru cei 300 de nuntași, dar și artiști unul și unul care să întrețină atmosfera.

„Am reușit să organizăm și colegii și prietenii mei vor avea multe surprize. Vreo 250-300 de invitați vom avea, da’, spune Romică Țociu.

Nuntașii vor fi serviți cu tortelino, pui cu legume, alge de mare, chifteluţe, frigărui cu roşii cherry, fish-fingers cu sos chili, cremă de brânză cu sos afumat, icre de crap și alte delicatese pe care Țociu le păstrează surpriză.


Artiştii care vor întreţine atmosfera la botez sunt prietenii de o viaţă ai lui Romică Ţociu: Enache, Anca Ţurcaşiu, Gigi Gheorghiu, temişan, Pepe, Raluka, Ana, Carmen Rădulescu, Maria Dragomiroiu, Mirabela, Jean de la Craiova.