Noua speranţă a gimnasticii româneşti

 Florentina Liutic
.

Are doar 10 ani, dar jumătate din viaţa de până acum şi-a dedicat- o gimnasticii. Este multiplă campioană naţională la categoria ei de vârstă şi cea mai tânără componentă a lotului de junioare ce se pregăteşte la Oneşti. O cheamă Antonia Irina Duţă şi este cel mai nou caz sprijinit de campania Jurnal de fapte bune'.

 

de Gabriel PENEȘ

 

Haide, Pic! Acum! Desprinderea!'. Iar Pic', aşa cum îi spun Antoniei colegele de la gimnastică, se desprinde de barele inegale ale paralelelor într-un zbor măiastru spre aterizarea perfectă. Uralele cuprind sala din Tokyo ce găzduieşte concursul de gimnastică al Olimpiadei din 2020. A reuşit, a învins! Până când visul acesta, pentru care trudeşte încă de la 5 ani, va prinde viaţă, Pic' mai are de muncit.

 

10322779_462508747215102_3951695664982737323_n

 

Dar nu e trudă ca o caznă, de fapt, pentru că e tot ceea ce micuţa Antonia îşi doreşte să facă. Prima oară mama m-a dus la balet. Dar mi s-a părut prea uşor pentru mine, aşa că am ajuns la gimnastică. E mult mai palpitant, îmi place să învăţ lucruri noi, să am provocări noi', spune fetiţa cu un aer mult mai matur decât vârsta înscrisă în certificatul de naştere. Cel mai mult îi plac paralelele inegale. Te fac să te simţi ca o pasăre, ca şi când ai zbura. Ca o… rândunică', adaugă Antonia. De la 5 ani a ajuns la CS Dinamo, sub îndrumarea antrenorilor Anca Cristina Drăghici şi Dan Potra.

 

Nu avem cuvinte să le mulţumim pentru ce au făcut pentru Antonia. Sunt doi antrenori şi oameni extraordinari', punctează mămica fetiţei. Iar asta s-a văzut şi în rezultatele obţinute de Antonia la toate concursurile din ultimii ani, astăzi fiind deja multiplă campioană naţională, atât cu echipa, cât şi la individual, la paralele, desigur, dar şi la celelalte aparate.

 

Vezi continuarea AICI

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton