Prinţul George este al 3-lea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii şi toate privirile sunt îndreptate spre el.
La 2 ani si jumătate, micul prinţ fascinează o lume întreagă, iar interesul pentru el este extrem de crescut.
Actriţa britanică Sophie Winkleman, a cărei fiică este verişoara lui George, a dezvaluit acum într-un interviu penttru revista Hello! câteva lucruri despre George pe care l-a întâlnit când avea 1 an şi 8 luni.
Cu puţin timp înainte de venirea pe lume a Prinţesei Charlotte, Sophie şi familia ei au fost invitaţi la ceai la Palatul Kensingto, întâlnire în cadrul căreia Maud, fiica ei, şi George s-au înţeles foarte bine.
„Este un băieţel foarte inteligent, descurcăreţ, a început să vorbească înaintea copiilor de vârsta lui’, a spus Sophie Winkleman.
De la începutul acestui an, George urmează o creşă Montessori, aflată nu departe de reşedinţa familiei de la Anmer Hall, prin urmare achiziţiile dobândite sunt şi mai multe.
Declaraţia lui Sophie Winkleman îi va flata cu siguranţă pe Kate şi William, iar invitaţia la ceai de anul trecut va fi urmată cu siguranţă şi de altele.