La 20 de ani, Nicole Cherry este una dintre cele mai populare artiste de la noi şi pentru că milioane de fani sunt cu ochii pe ea, cântăreaţa s-a văzut nevoită să ajusteze anumite aspecte fizice care nu îi erau pe plac.
Nicole Cherry a recunoscut că a apelat la medicul estetican pentru a scăpa de guşă, însă infirmă operaţia estetică la nas şi nu pentru că nu-şi doreşte o altă formă, ci pentru că îi e teamă de durere şi de un posibil rezultat greşit.
„Nu eram mulţumită de guşa pe care o aveam, aşa că, auzind de curând de această procedură, am decis să apelez la (…), mai ales că nu doare, iar efectul este unul imediat şi wow!', a mărturisit cântăreața, la începutul anului.
Fanii care i-au analizat pozele, la vremea aceea, au fost convinşi că şi nasul a trecut printr-o serie de modificări. Nicole infirmă, însă, acest lucru.
„Mi-am făcut acea procedură la guşă, pe care am şi recunoscut-o. Ulterior, am auzit că mai mulţi doctori esteticieni şi-au dat cu presupusul şi au analizat pozele mele de pe Instagram şi că şi-au dat seama din pozele alea că eu de fapt mi-am făcut nasul. Dacă mi-l făceam, era bine, nici nu mă învineţeam, după o săptămână eram perfectă.
E o operaţie foarte grea, şi în primul rând, m-ar speria operaţia în sine şi faptul că ar trebui sa iau o pauză destul de mare de la activitatea mea şi nu pot să-mi permit momentan să fac lucrul acesta. Nu-l văd ca pe un mare defect şi mă şi sperie că poate nu-mi place rezultatul final, asta mă sperie cel mai tare când vine vorba despre o operaţie la faţă. Nasul e chiar în centru, îţi poate schimba totul', a declarat Nicole la Antena Stars.
Cântăreaţa recunoaşte că nu are nici o problemă cu operaţiile estetice, în măsura în care ele sunt realizate bine şi nu schimbă cu totul aspectul unui om.
„Eu sunt ok cu operaţiile estetice, până la un punct. Dacă nu se întrece măsura şi până la urmă chiar este nevoie, eu zic da. Dacă pe tine te face să te simţi mai bine, do it! Nu sunt contra şi mi se pare că până la urmă e important să fim noi împăcaţi cu aspectul nostru fizic. Unele persoane ajung să se urâţească din fete foarte frumoase şi asta nu ar trebui să se întâmple', spune Nicole Cherry.