Niciodată nu e prea târziu! Motivul pentru care Regina Elisabeta a II-a nu mai poartă haine de blană, deși are dressingul plin...

.

Nu e greu de imaginat cât de vastă este garderoba suveranei Marii Britanii și, mai ales, câte haine de blană are Regina Elisabeta a II-a, un adevărat fashion icon. Cu toate acestea, suverana a luat o decizie neașteptată – aceea de a renunța la blănurile naturale. Iată care este motivul!


Creatorii de haine de blană ale marilor branduri, care nu au deloc o viață ușoară în ultimii ani, au mai primit o lovitură: suverana Marii Britanii a renunțat să mai poarte haine de blană, devenind, la 94 de ani, fur free. Faimoasele blănuri ale Elisabetei a II-a, inclusiv itemuri iconice, cum ar fi roba din catifea purpurie garnisită cu hermină, purtată în 1953, la încoronare, ori faimoasa haină de blană lungă până în pământ cu care s-a afișat pentru prima oară în 1950, au devenit istorie.


Ce a determinat-o pe Elisabeta a II-a să renunțe la blănurile ei favorite? Activiștii pentru drepturile animalelor au luat atitudine, acuzând familia regală că nu a reununțat niciodată la hainele din blană naturală. Confidenta și stilista Reginei, Angela Kelly, care i-a fost alături 25 de ani, a scris despre asta în cartea sa biografică, în care, de altfel, a dezvăluit multe istorioare inedite despre suverană: „Dacă Majestatea Sa va trebui să participe la un eveniment pe vreme extrem de rece, începând din anul 2019 va folosi doar blana artificială pentru a se încălzi'.


Regina Angliei, pusă la respect de către iubitorii de animale!

Fără doar și poate, binevenita schimbare a fost adusă de către grupurile pentru drepturile animalelor, care militează împotriva cruzimii și, care, în ultimii ani, au reușit să atragă de partea lor oameni importanți din industria fashion.

„Suntem încântați de faptul că Majestatea Sa a renunțat în mod oficial la blană. Decizia Reginei Elisabeta a II-a de a purta blănuri artificiale reprezintă reflectarea perfectă a opiniei publicului britanic, marea majoritate detestând cruzimea produsă asupra animalelor și nedorind să aibă de-a face cu acest lucru. Faptul că Regina noastră nu mai poartă blană naturală reprezintă un puternic mesaj că blana naturală s-a demodat și nu aparține brandului britanic', a declarat Claire Bass, director executiv al Humane Society International.


Singura variantă acceptată este cea folosită de către Kate Middleton – Ducesa de Cambridge are o căciulă din blană de alpaca, provenită din Peru, pe care a fost văzută purtând-o de nenumărate ori, însă… animalul din blana căruia a fost făcută a murit din cauze naturale.