Muzica nu a fost prima dragoste a lui Nelu Vlad, solistul trupei Azur. Puțină lume știe că, înainte de a deveni un artist de succes, cântărețul a iubit fotbalul, iar apoi a vrut să se facă polițist. Viața avea, însă, pregătită o altă surpriză pentru el și după ce a fost exmatriculat de la Academia de Poliție, și-a dat seama că vrea să facă muzică.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Formația Azur a fost înființată în 1984 la Brăila și a devenit una dintre cele mai îndrăgite formații de la noi, de mare succes și în zilele noastre. Printre cele mai cunoscute piese ale lor se numără: „Cenușăreasa', „Nu sînt prost, dar nici deștept', „Mona (Se mărită Mona)', care sunt fredonate și astăzi, chiar și în cluburile de fițe.
Viața lui Nelu Vlad, solistul trupei Azur, a fost ca un scenariu de film și este foarte interesant cum a ajuns unul dintre cei mai iubiți artiști din România, deși nu avea nici o legătură cu această zonă în copilărie și adolescență.
Nelu Vlad a jucat fotbal, a făcut liceul la seral, apoi a mers la Academia de Poliție din București, de unde a fost exmatriculat din cauza unei rude.
„La 15 ani jucam fotbal, eram chiar bun, fusesem desemnat căpitan de echipă. Dar eu îmi doream să învăţ. Provin dintr-o familie de la ţară de pe malul Dunării (Tichileşti), care trăia modest, ca mai toţi oamenii de la sat de atunci, sănătoşi la suflet şi minte, ţărani cu inima curată, dar sărmani.
Am urmat o şcoală profesională şi m-am angajat pe Platforma chimică de la Chişcani. Am făcut liceul la seral şi apoi am intrat la Academia de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» din Bucureşti, unde am obţinut cea mai mare bursă, de 1.000 de lei.
Eram interesat să urmez şi Dreptul, cu gândul că în timp, dacă aş fi renunţat la statutul de ofiţer, puteam să profesez ca jurist.
A fost o perioadă de extraordinară acumulare, am avut cei mai buni profesori în drept constituţional, politică mondială. După doi ani de studii, din cauza unei probleme cu o rudă – ştiţi cum se întâmpla atunci – am fost exmatriculat”, a povestit Nelu Vlad într-un interviu pentru lumeasatului.ro.
Citește și: Brigitte și Florin Pastramă și-au recunoscut faptele.Noi detalii din anchetă
Citește și: Smiley a împlinit azi 38 de ani!„Am cea mai frumoasă copilă din Univers și iubita visurilor’
Citește și: Cine este Oana Mizil.Cu ce se ocupă partenera lui Marian Vanghelie
Cum a debutat Nelu Vlad de la Azur în muzică
După ce a fost extratriculat de la Academia de Poliție, s-a întors acasă, la Brăila. La un moment dat, a mers cu soția la o nuntă și și-a dat seama că el putea cânta mai bine decât cântăreața prezentă la eveniment.
„Cu banii pe care i-am strâns din bursă am cumpărat instrumente muzicale şi, vreme de patru ani, am început să studiez. (…) Am fost autodidact. Pe urmă am pus bazele unei formaţii, Azur se numeşte, şi de atunci a început o ascensiune fulgerătoare, care efectiv m-a speriat.', a mai precizat artistul.
Debutul lui a avut loc la un restaurant, unde cânta în fiecare seară. Ulterior, împreună cu trupa sa, a cucerit marile scene.
„Mă angajasem merceolog, aveam salariu în jur de 1.100 lei, iar seara cântam la un restaurant, pentru 3.500 lei. (…) În 1987 ne-au angajat la „Pandelaşul. Urma un spectacol pe arena municipală. Ţin minte ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri, n-aveam curaj să ies din casă, mă gândeam că nu-s în stare să adun spectatori.
Am ajuns la arenă şi-am rămas încremenit când am văzut puhoiul de oameni. M-am strecurat înăuntru, nu mă cunoştea multă lume, fiindcă atunci nu era publicitatea de azi, erau vreo 7.000 de oameni în arenă şi încă vreo 15.000 afară. Am ţinut două spectacole. Din acea zi am făcut ravagii în România.', a mai spus Nelu Vlad.
Ce pasiune are Nelu Vlad de la Azur, la 70 de ani
Ajuns la vârsta de 70 de ani, acesta are și o pasiune pe care puțini o știu. Îi place să gătească așa că a invitat echipa „La Măruță' la el acasă, la Brăila, unde a pregătit un crap la grătar.
„Eu sunt plecat de 14 ani de acasă. Nu mi-a plăcut să stau la internatul școlii și am locuit la gazdă, iar acolo era musai să-ți gătești, cât de cât. Nu gătesc prea complicat, nu mă apuc de exemplu să fac sarmale, ci mâncăruri simple, care îmi plac mie de obicei.
Știi ce mi-ar fi plăcut să fac în viața mea, să fiu bucătar pe vapor', a menționat cântărețul la Pro TV.