Dacă valoarea nu ţine de numărul anilor, atunci, cu siguranţă, acesta este şi cazulNataliei Jureschi-Gheorghe, profesoară de înot la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă' din Bucureşti. Performanţele copiilor pe care îi antrenează sunt cea mai bună mărturie pentru priceperea şi dedicarea unui om care, la doar 35 de ani, reuşeşte să transmită elevilor ei ştiinţa, dar şi voinţa de a reuşi să facă performanţă, să fie printre cei mai buni din generaţia lor. Totul în cadrul unei discipline ce înseamnă mai mult decât un simplu sport, înseamnă o „construcţie' fizică, dar şi educaţională, chiar un mod de viaţă. Pentru toate acestea, Natalia Jureschi-Gheorghe este noul îndrumător de talente recompensat cu un Premiu de Excelenţă de către Jurnalul de Fapte Bune.
de Gabriel Peneş
Nu este o regulă să fii un sportiv cu mari performanţe pentru a deveni un antrenor de excepţie. Contează însă să respiri aerul acelui sport, să îi ştii „bucătăria’, resorturile intime, trăind din interior, ca sportiv, toate mecanismele fine pe care el le presupune. Apoi, neapărat, să iubeşti ceea ce faci. Antrenoratul nu e un serviciu la care mergi vrând-nevrând, după care spargi uşa, preocupat doar de problemele strict personale.
E o vocaţie, e un destin în care propria viaţă devine, cumva, un „accesoriu’ al misiunii asumate: aceea de a scoate la iveală şi de a pregăti cât mai bine copiii şi tinerii ce visează să facă performanţă în acel domeniu. Născută în Bucureşti, Natalia Jureschi-Gheorghe a copilărit în preajma Stadionului Naţional, aşa cum se numeşte el azi. Dar întâlnirea cu înotul s-a întâmplat datorită intrării ei ca elevă, chiar din clasa I, la Liceul Industrial nr.37, actualul Colegiu Naţional „Emil Racoviţă’. „Cred că a fost şi o combinaţie cu faptul că mama se temea teribil de apă. Aşa că trebuia ca măcar fiica ei să depăşească fobia aceasta’, mărturiseşte profesoara.
Dar a mai fost ceva. Ceva ce ţine tot de vocaţia aceea a antrenoratului. Întânirea cu doamna Doina Sava, chiar atunci, în primul an de şcoală, „un antrenor excepţional’, aşa cum o caracterizează Natalia Jureschi. Din clipa aceea, înotul a devenit o parte importantă a existenţei copilei de atunci. Mai târziu, avea să devină însăşi viaţa ei. Recunoaşte că nu a avut mari performanţe ca sportivă:
„Am fost o elevă foarte silitoare, o sportivă dedicată, dar din păcate nu am avut probabil nici talentul necesar şi nici tăria’ unui sportiv de mare performanţă. Am făcut înot pentru plăcerea de a face sport şi pentru bucuria de a face parte dintr-un grup de oameni speciali (am fost colegă cu Dragoş Coman si Cezar Bădiţă, care aveau să ajungă mai târziu chiar şi finalişti olimpici), dar şi datorită antrenoarei mele. Ca rezultate personale, la seniori nu mă pot lăuda decât cu locuri în primii 5 la nivel național, la probele de rezistență – 400 si 800 liber – şi locul 3 la 200 spate, dar am fost medaliată cu ștafeta la numeroase competiţii.’
Vezi continuarea AICI