Noah, care tocmai a încheiat clasa a II-a, este uimit de faptul că mamei lui îi place să înveţe şi să facă teme.
La 18 ani, Nadine cunoștea celebritatea cu „Școala vedetelor’, iar acum, 20 de ani mai târziu, s-a retras din viaţa publică şi s-a întors pe băncile şcolii. La 42 de ani, Nadine a terminat clasa a XI-a şi are un băieţel de 9 ani, pe nume Noah, cu care învaţă cot la cot. Cu părul creţ şi gropiţe în obraji, puştiul îi seamănă leit.
„Deseori mă întreabă de ce îmi place să învăţ, iar atunci profit de oportunitate pentru a-i spune cât de fascinantă este lumea/omenirea/viaţa pe această planetă şi etc. pentru a cultivă în el aceeaşi curiozitate faţă de tot ce ne înconjoară. Nu înţelege ce înseamnă liceu, dar înţelege că sunt şi eu elevă, ca şi el. I se pare normal deja, deoarece în familia noastră credem că educaţia trebuie să fie pe tot parcursul vieţii. Credem că niciodată nu avem voie să ne oprim din învăţat’, spunea Nadine, pentru okmagazine.ro, acum câteva luni.
Lui Nadine i s-a făcut dor de colegii de la „Şcoala Vedetelor’, show-ul creat de Titus Munteanu cu care a cunoscut celebritatea din 1995 până în 1999.
„Ei sunt unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le am primit de la viaţă. Am să-i port în suflet pentru totdeauna.’, spune Nadine, referindu-se la foştii săi colegi, printre care Diana Munteanu, Lili Sandu, Adrian Despot, Alice Bursuc sau Kitty Cepraga.
După ce a mai cochetat cu televiziunea şi muzica în România, Nadine a plecat în Statele Unite ale Americii şi a încercat să devină actriţă la Hollywood. Planul ei de acasă nu s-a potrivit cu cel din târgul american, aşa că, după şapte ani departe de ţară, timp în care şi-a câştigat banii fiind chelneriţă şi dădacă, a revenit în România şi şi-a întemeiat o familie, alături de avocatul Dragoş Apostolescu.
Nadine (nume real Nadine Emilie Voindrouh) a debutat în 1995 la TVR cu „Şcoala Vedetelor' avându-l ca mentor pe Titus Munteanu. Din 1998, a realizat emisiunile „Banc Show', „Trăieşte vara cu Nadine', „Nadine Show', „Sex cu Nadine'. Albume solo: „Unde eşti', „Fericirea ta', „Prima iubire'. Filme: „After' (2011), „Gunheavy' (2008), „Oblivion 2: Blacklash' (1996), „Oblivion' (1994).