Nadine, revoltată de jignirile Marinei Almășan la adresa femeilor supraponderale: "M-a lăsat mută și cu durere de stomac"

.

Nadine a reacționat după ce Marina Almășan i-a luat apărarea lui George Buhnici, în scandalul vergeturilor. Marina Almășan a folosit, la rândul său, termeni extrem de duri pentru a descrie femeile supraponderale, gen „revărsare de slană și celulită” și „minijup din care explodează doi caltaboși consistenți”. Nadine spune că au lăsat-o mută și cu durere de stomac afirmațiile Marinei Almășan.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!


Deși se autointitulează feministă convinsă, Marina Almășan a criticat în termeni extrem de duri femeile cu forme, menționând pe blogul său că merge la mare să vadă frumosul, nu „revărsări de slană'. Nadine a comentat articolul semnat de vedeta televiziunii publice.

Nadine a comentat afirmațiile jignitoare ale Marinei Almășan


Voci dintre cele mai diverse și mai pertinente se ridică să vorbească despre derapajele din discursul lui George Buhnici de la Neversea, difuzate în emisiunea XNS de la Antena Stars.

Marina Almășan plusează în acest scandal și vorbește, pe blogul său, dar și pe contul de Facebook despre femeile supraponderale, folosind termeni jignitori.

„Buhnici m-a înfuriat, însă postarea Marinei Almașan m-a lăsat mută și cu durere de stomac’, spune Nadine, după ce a lecturat postarea vedetei TVR.


„Este important de știut că tulburările alimentare, depresiile, suicidul la adolescenți, la tineri, vin și din astfel de mesaje publice de la persoane care se bucură de popularitate – ele validând nesiguranțele/îndoielile lor – o spun studiile, nu eu. Rata mortalității în aceste cazuri este sfâșietor de mare, și de aceea trebuie să echilibram mesajele acestor oameni, să luăm atitudine, așa cum văd că deja se întâmplă.’

Nadine analizează punctele centrale ale discursului Marinei Almășan, care spune jignește persoanele cu kilograme în plus, fără a se gândi la consecințele vorbelor lor.


„Libertatea de expresie este la fel de valabila ca si libertatea de a-ti expune epiderma la soare’. Când ai peste un milion de urmăritori, si când nu știi sigur cine este influențat de libertatea ta de exprimare, trebuie să fii responsabil de ceea ce spui.

Cine are de suferit că oameni „în toată splendoarea celulitei și a kilogramelor lor’ stau la plajă, în comparație cu afirmațiile lui Buhnici? Când afli răspunsul vezi că libertatea de expresie nu mai este egală cu statul pe plajă, spune Nadine pe Facebook.


Citește și: Răzvan Popescu de la ZU intervine în scandalul momentului, generat de George Buhnici:Unde erați când Oana Roman era batjocorită zilnic? Oana Lis a fost terfelită…

Citește și: Cum arată Cristina Șișcanu în costum de baie.A postat o fotografie în semn de revoltă față de afirmațiile lui Buhnici: „Să se oripileze

Nadine atrage atenția asupra consecințelor jignirilor făcute de Marina Almășan

Nadine atrage atenția asupra consecințelor pe care le pot avea jignirile de genul celor făcute de Marina Almășan asupra unor suflete fragile sau tineri care nu au încă maturitatea de a ignora astfel de vorbe.


„Almășan continuă: „prost nu e cine vinde, ci cine cumpăra’. Cine ne pune să citim ceea ce nu ne place? Suntem cumva mazochiști”. Eu, la 45 de ani, schimb blogul neatinsă de libertatea de expresie a nimănui, însă ce ne facem cu toți tinerii care nu au experiență de viață?

Care nu știu să aleagă o informație bună de una… gunoi? Internetul nu este reglementat, dar va fi, însă până atunci, repet, cine plătește prețul acestei lipse de responsabilități din spațiul virtual/social? Pentru că da, din păcate, ei, adolescenții, tinerii, sunt „proștii’ care „cumpără’ astfel de mesaje bolnave. Câți adolescenți citesc părerile influencerilor?


Câți oameni care nu au avut șansa de a învăța să discearnă între bine și rău se lasă influențați de aceste păreri? Ce concluzii trag ei în urma unor astfel de mesaje?

Ce vor crede despre ei înșiși, despre lumea în care trăiesc, despre viitorul lor? Trebuie să ne pese, trebuie să ne punem aceste întrebări, dacă vrem să nu ne moară copiii din cauza drogurilor, sau dacă nu vrem să avem copii alcoolici, sau copii nefericiți în general. Când nu știi cine este afectat de mesajul tău, atunci te abții!’, crede Nadine cu tărie.


Nadine: „Cuvintele voastre (Almășan & Buhnici) sunt ca o armă folosită împotriva celor tineri'

„… că lumea vine la mare să se bucure de frumos. Nu de revărsări de slana si acumulari de celulită’. Ce este frumos se învață. Ideea de imperfecțiune legată de trupul unui om este o noțiune tot învățată, născută din cultura celui ce o percepe. Un frumos al acestei decade devine urâtul următoarei, așadar, frumusețea este o chestiune de educație si percepție, nu de normalitate.


Și dacă tot putem învăța ce este frumos, putem învăța că toți oamenii sunt frumoși, că toți oamenii vor să fie frumoși, că toți oamenii care nu se simt frumoși suferă. Și atunci, putem învăța că suntem toți frumoși. Asta până când vom evolua suficient ca să nu ne mai pese de cum arătăm, ci să ne pese să fim bine cu noi înșine și cu ceilalți. Mult rău faceți cu asemenea mesaje!

Cuvintele voastre (Almășan & Buhnici) sunt ca o armă folosită împotriva celor tineri, care au nevoie să știe, DE FAPT, că noi ăștia mai „bătrâni’ ne zbatem să construim pentru ei, și pentru noi, o lume mai sigură, în care avem toți loc, indiferent de cum arătăm, fie în online, fie în viața de zi cu zi.

O lume în care sunt acceptați si respectați pentru cine sunt ei ca oameni, nicidecum pentru cum arată. Scopul este ca tinerii să se concentreze să trăiască în echilibru, atât fizic, intelectual, cât și emoțional.

Eu nu v-aș citi, și nici n-aș reacționa, dar mă înspăimântă gândul că văd gunoi printre flori și nu fac efortul să-l arunc la coș. Mă refer la părerile voastre, nu la voi ca oameni. Am învățat să fac diferența între om și comportamentul său’, își încheie Nadine mesajul de pe Facebook.

Ce a postat Marina Almășan pe Facebook și blogul său, după scandalul cu Buhnici

Pe blogul său, numit, paradoxal, „Femei de 10', Marina Almășan, care spune despre ea că este o „feministă înrăită', a postat un articol intitulat „Celulitele lui Buhnici', în care critică, la rândul său, în termeni duri femeile supraponderale.

Articolul integral semnat de Marina Almășan:

„Nu, nu vă speriați! N-am făcut insolație și nici n-am consumat ciuperci halucinogene, ca să-mi fac o astfel de fotografie pentru acest articol! Poza datează de acum vreo 15 anișori, pe când celulita se ținea departe de mine iar kilogramele erau regulamentare’ fără prea mari eforturi. Am resuscitat’  poza tocmai ca să fiu în ton cu ceea ce voi scrie mai jos.

…  Pe jurnalistul Buhnici nu l-am cunoscut niciodată, deși înțeleg că împărțim aceeași meserie de foarte multi ani. I-am reținut, totuși, numele caci atunci când l-am auzit , în treacăt, de la televizor, mărturisesc că primul lucru care mi-a venit în gând a fost buhă’, adică bufniță. Care este, se știe, un simbol al inteligenței. Și cu siguranță,  nici omul nu e deloc un prost.

Un om care înțeleg că reușește să adune în jurul lui , în online, peste un milion de alți oameni, nu e chiar de ici, de colo. Zilele astea am auzit însă acest nume vânturat în mod obsesiv la televizor. Nah – mi-am zis – a apărut în sfârșit cineva care a reusit să mai mute atenția tuturor dinspre COVID, război și creșterea prețurilor, spre alt subiect fierbinte’! Dar ce-a făcut omul nostru? A inventat vreun leac salvator? A doborât vreun record mondial? S-a detonat în fața Cotrocenilor?

Și-a aruncat nevasta gravidă de pe Casa Presei?

Am butonat puțin telecomanda, dar din contextul franjurat nu prea mi-am dat seama de mare lucru : niște vedete ( îndoielnice, dupa părerea mea, dar bune de gură) pledau – unele, pentru dreptul de a ființa al femeilor rubensiene, altele – pentru modelul  femeilor libere de complexe’ din alte țări ale lumii și care nu se jenează de colacii suprapuși în jurul taliei,  plimbându-se nestingherite prin oraș,  în colanți sau pantaloni  scurți. Am încercat să descifrez, din comentariile celor din platou, ce anume provocase revolta generală. N-a fost chip și nici timp n-am avut de cercetat. Așa că am amânat pentru a doua zi…

Cu riscul de a deveni oarecum avocatul diavolului’, am să mă rățoiesc puțin la cei ce au sărit, la beregata lui Buhnici, ca mușcați de posterior. În primul rând, libertatea de expresie este la fel de valabilă ca și libertatea de a-ți expune epiderma la soare, indiferent de indicația acului de la cântar.

Iar dacă ai blog, se presupune că de-asta l-ai facut : ca să-ți exprimi parerile personale. In comerț este o vorbă : Prost nu e cine vinde, ci cine cumpără’. Cine ne pune să citim ceea ce nu ne place? Suntem cumva mazochiști? Iar dacă nu ne place, e ca la televizor : doar că nu schimbi canalul , ci schimbi…blogul!

     În al doilea rând, vă mărturisesc că, deși nu par, am fost dintotdeauna un munte de pudoare, chiar dacă împachetat în haina unui om de televiziune aparent tupeist. Prin urmare, convinsă fiind mereu că trupul meu adună destule hibe ( deși acum, dacă mă uit la fotografiile

Trecutului, aș da oricât să fac schimb cu silueta  mea de-atunci!), m-am expus’ mereu cu zgârcenie în public, crezand  ( la fel ca și Buhnici, constat!) că lumea vine la mare ca să se bucure de frumos. Nu de revărsări de slană și de acumulări de celulită, arătate ostentativ.

Băile mele de soare se întâmplau mai mereu pe la câte-o periferie de plajă, mai totdeauna în costum de baie întreg și invariabil la primele ore ale dimineții. Explicația mea oficială era că atunci soarele e mai  puțin nociv’. În realitate, uram să fie  multă lume în jur, ca să nu devin obiect de studiu’ ( mai cu seamă după ce am devenit persoană publică).

Mai mult decât atât, fiecare mers la mare’ era precedat de câte-o cură de slăbire draconică, asociată unui program intensiv de gimnastică home made’. Pe atunci nu se inventaseră încă sălile’, dar cine mă împiedica să alerg , prin Parcul Floreasca, înfășurată în celofan pe sub treningul cât mai gros, astfel încât la întoarcerea acasă să constat de fiecare dată, cu satisfacție, că trupul meu a eliberat o căldare de apă? 

Deși nu sunt bărbat, ba chiar mă laud că aș fi o feministă înrăită, mă mai surprind și eu, deseori, privind la câte-o supraponderală al cărei număr de kilograme este invers proporțional cu cel al complexelor, cum își unduiește dramatic depozitele de grăsime din șoldurile care îi deformează colanții. Atenție! COLANȚII!  Sau la câte un minijup ( Atenție, MINIJUP!) din care explodează doi caltaboși consistenți, cocoțați pe tocuri de 10 centimetri, aparținand toate unei dudui parfumate,  care nici măcar nu se sinchisește de crucile pe care și le fac cei din jur. 

   Da, și eu sunt de părere că persoanele complexate sunt niște suflete chinuite, dar nu trebuie nici confundată lipsa de complexe cu lipsa de bun simț si cu cea a măsurii. 

Repet, nu-l cunosc pe George Buhnici ( acum știu că e bărbatul căsătorit cu o nevastă ce pare minoră – ei și ce-i rău în asta?!?) , dar toată vânzoleala asta mediatică ridicolă, generată de fumigena de vacanță slobozită de jurnalist pe blogul său, nu dovedește decât faptul că, deși nu ne dăm seama, canicula ne  afectează profund, că e bine să nu mai stăm la soare fără șăpcuță și, poate mai mult decat orice, că , iată, lumea s-a plictisit de eternele subiecte ale zilei’ și e gata să transforme, cu poftă, orice țânțar în armăsar, în loc să-i dea un fâs’, cu Autan. 

P.S. Si ca să închei simetric, vă mai ofer unul din extrem de rarele instantanee în care m-a surprins, pe vremuri, Victor, într-una din vacantele noastre la Costinești.  

…Acum n-aș mai risca!'.