Pe cât de frumos a fost concediul de aproape patru luni pe care Monica Tatoiu l-a petrecut, forțată de restricțiile COVID-19, în Franța și Austria, pe atât de mare a fost dorința acesteia să se întoarcă în România. Iată că, în sfârșit, va ajunge acasă și a dezvăluit care este primul lucru pe care îl face când se vede în București.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Monica Tatoiu s-a plâns în ultima lună că i se refuză accesul în țară, dar în sfarșit teroara ia sfârșit. Femeia de afaceri a anunțat astăzi că va veni înapoi în România, după nici mai mult, nici mai puțin de 108 zile petrecute departe de cei dragi.
„Primul lucru pe care îl fac va fi să îmi îmbrățișez copilul. Nu l-am mai văzut de la Crăciun. Chiar astăzi stăteam de vorbă cu Victor și îi spuneam câți bani am lăsat aici prin Austria, în loc să-i las în România. Austria nu este ieftină. Am cheltuit ceva cu vreo trei zerouri. Numai 20 de euro pe zi la biserici catolice și ne-au ajutat’, a spus Monica Tatoiu la „Antena Stars’.
„Când ajung acasă mă urc pe cântar, după care deschid șampania mea românească și precis vreau un păstrăv și să mă duc în piață la un domn care are cele mai tari roșii pe care le mâncam la Timișoara când eram copil’, a adăugat Monica Tatoiu.
Nu o sperie COVID-19 și pleacă iar în vacanță
„Plec pe 25-26 iulie în Sardinia unde nu a fost niciun caz de COVID-19. Stau acolo o lună, mă duc cu barca… toată luna august. Și pe urmă mă duc în America, la Chicago, apoi în Japonia și uite așa mă plimb’, a continuat Monica Tatoiu.
Monica Tatoiu a petrecut mai bine de trei luni în Franța şi trebuia să se întoarcă în România pe 15 iunie, alături de soţul său, însă a fost oprită de autorităţile franceze în aeroport.
„Trebuia să fac check-in-ul pentru zborul din Paris spre București, dar România a trecut Franța în zona țărilor roșii, Franța care are un nivel de infectare mult mai mic decât Bulgaria și nu am cum să mai vin acasă.' a spus atunci Monica Tatoiu.
Monica Tatoiu s-a arătat extrem de supărată pe faptul că nu i se permite să intre în țară. „Nu pot să vin acasă. E țara mea, nu pot să vin în țara mea, în patul meu. Nu știu de ce. Mi-am luat bilet să mă duc de la Paris la Viena. Este inadmisibil.„, spunea acum două săptămâni Tatoiu.