Multi-premiat la Festivalul de Film de la Veneția, filmul „Imaculat are în spate nu doar o poveste specială, ci și o persoană la fel de specială, pe care ne-am dorit să o cunoaștem și în afara platoului de filmare. Este vorba despre Monica Stan, scenaristă și regizoare aflată la debut, care a transformat o experiență personală și subiecte tabu, precum precum toxicitatea relațiilor și abuzul, într-o operă cinematografică.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
O să încep cu una dintre știrile de mare interes din ultima vreme, și anume filmul „Imaculat, a cărui regie ai semnat-o alături de George Chiper-Lillemark, câștigătorul a trei premii la Festivalul de la Veneţia, film care la noi a avut premiera la început de mai. Bănuiesc că până acum ai primit destule feedback-uri din partea publicului… Cum a fost primit filmul în România?
Din ce am observat, cu multă căldură și deschidere. Am rămas impresionată de discuțiile pe care le-am avut cu oamenii care au văzut filmul. Când faci un film, nu poți decât să speri că va exista cineva care să rezoneze cu el, cu tine, cu emoțiile și intențiile tale, dar atunci când chiar se întâmplă asta, e ca și cum ai asista la un mic miracol. Am fost emoționată să aud că nu doar femei, ci și bărbați s-au identificat cu dilemele personajului principal al Dariei și că filmul i-a făcut pe mulți să reflecteze asupra propriilor dinamici în relații. Au existat și reacții extrem de emoționale de la spectatori cărora filmul le-a amintit de diferite experiențe din viața lor, pentru că filmul nu vorbește despre un mediu anume, chiar dacă este plasat într-o clinică de dezintoxicare, ci se concentrează pe dinamici interpersonale pe care le regăsim în multe alte contexte.
Citește și: Livia Graur a divorțat, după 13 ani de căsnicie. Primele declarații:'Da, e adevărat, dar…'
Citește și: Andra Volos a trecut printr-o intervenție chirurgicală dificilă:„Am stat în anestezie totala 6 ore’
Citește și: Primele imagini din Clanul, noul serial de la PRO TV.Cine sunt actorii
Monica Stan, despre povestea tulburătoare a filmului „Imaculat, inspirată din viața ei
Tu ești și scenarista filmului și nu mai e un secret pentru nimeni că „Imaculat este inspirat din experiența ta personală. Ce te-a determinat să faci filmul?
Faptul că nu scăpam de el. Cumva mă bântuia. Simțeam că experiența prin care trecusem eu îmi arătase ceva ce trebuia explorat mai în profunzime, ce trebuia exprimat într-o formă sau alta. Filmul mi-a permis o investigare mai amănunțită a propriilor mecanisme psihologice, dar și a unor fenomene de psihologie de grup, care mă marcaseră și pe care încercam să le înțeleg.
Tu ai acum 37 de ani, dar întâmplarea care te-a marcat și care s-a transformat în scenariu de film s-a petrecut în adolescență. De ce a trebuit să treacă atâta timp pentru a-ți spune povestea?
A fost un proces îndelungat pentru că, după cum spuneam mai devreme, încă nu îmi asumasem în întregime rolul de scenarist și apoi pe cel de regizor. La asta s-a adăugat și timpul care mi-a fost necesar să evoluez ca om și să mă distanțez de adolescență, pentru a putea spune povestea cu o altă maturitate, pentru a nu o spune la același nivel de conștiință la care o trăisem. A trebuit să trec prin mai multe experiențe de viață ca să pot procesa profund genul de relații de putere pe care voiam să le explorez în film și pentru a contura personajele în cel mai uman mod posibil, fără a le idealiza, dar și fără a le demoniza.
„Știam că va fi un film care se joacă la limita confortului psihologic’
Filmul atinge un subiect delicat și, în egală măsură, actual: consumul de droguri. Personajul principal, Daria, este o tânără internată într-o clinică de dezintoxicare, iar întreaga poveste se învârte în jurul ei. Cât este poveste reală (a ta) și unde începe ficțiunea? Care este mesajul pe care îl transmite filmul?
Povestea păstrează doar câteva dintre coordonatele experienței mele, eu nefiind interesată de evenimentele propriu-zise pe care le-am trăit eu, ci de situația socială și de transformarea psihologică prin care am trecut. De aceea, în scenariu nu m-am păstrat aproape de experiența mea din punct de vedere narativ, ci din punct de vedere emoțional. În ceea ce privește mesajul filmului, nu cred că pot să-l articulez în câteva cuvinte fără să devin reducționistă. Filmul este o experiență și cred că mesajul și-l extrage fiecare în funcție de percepția lui.
În film nu există muzică, iar atmosfera din clinica de dezintoxicare, unicul loc unde s-a filmat, transmite, în egală măsură, tensiune și creează o senzație de claustrofobie. Cum contribuie asta la tabloul general și de ce această alegere? Ai avut temeri privind reacția publicului sau tocmai pe asta ai mizat?
Știam că va fi un film care se joacă la limita confortului psihologic. Așa era pentru personaje și deci așa urma să fie și pentru spectatori. Tensiunea și claustrofobia sunt sentimente pe care spectatorii le împărtășesc cu personajele filmului care sunt captive într-o clinică, dar mai ales captive în relațiile pe care le creează cu ceilalți. Nu era posibil să transmit asta altfel decât visceral. Muzica și orice alte elemente extra, chiar și de scenografie sau imagine, ar fi distras atenția de la ce era important în film, și anume oamenii.
Iar ei erau suficienți pentru a transmite tot ce era de transmis. Poate am avut temeri, dar a trebuit să îmi asum această direcție, pentru că altfel nu aș fi putut rămâne fidelă esenței poveștii.
Cine sunt actorii din filmul „Imaculat’
Povestește-ne puțin despre cum ați ales actorii, fiindcă, în afară de protagoniști – Ana Dumitrașcu, Cezar Grumăzescu și Vasile Pavel –, filmul are în distribuție mulți tineri talentați.
A fost un casting îndelungat la care am lucrat alături de directoarea de casting Viorica Capdefier, care m-a ajutat să descopăr foarte mulți actori talentați, mult mai mulți decât am putut alege în final. Primele faze ale castingului se bazau mult pe improvizație, și asta a permis fiecărui actor să-și scoată personalitatea în evidență, mai ales că pe mine mă interesa ce aduceau ei nou la personaje.
Pe Digudai am știut de la bun început că îl vreau, pentru că îl văzusem în filmul în care a debutat și îmi plăcuse foarte mult. Nici nu îmi puteam imagina pe altcineva pentru rolul lui Spartac. Pe restul însă nu îi cunoșteam foarte bine și, chiar dacă îmi plăceau, nu eram încă sigură pe ce rol să îi distribui. Mai ales pentru băieți erau multe roluri și a trebuit să îi încerc în mai multe ipostaze ca să pot stabili care pe ce rol va fi.
În cazul lui Rareș Andrici mi-am dat seama mai repede că personalitatea lui ar funcționa foarte bine pentru personajul lui Manu. La fel și la Bogdan Farcaș pentru Radu Nebunu și la Tiberiu Dobrică pentru Dorel. De Florin Hrițcu și Ionuț Niculae mi-a plăcut imediat la probe, dar mi-a luat mai mult timp să-mi dau seama ce personaje ar putea îmbrăca, pentru că îi vedeam pe mai multe roluri. Dan Ursu a fost și el o revelație. Ninel Petrache a venit mai târziu în casting și a rezolvat o mare problemă pentru personajul lui Buze, care trebuia să știe să cânte. Pentru personajul lui Chanel nu a fost foarte greu, pentru că Ilona Brezoianu ne-a impresionat de la prima probă și știam oricum dinainte ce poate din filmele la care a mai lucrat.
Cel mai dificil însă a fost la Daria și la Costea, pentru că ei erau niște personaje ambivalente care puteau merge în mai multe direcții. De aceea, pe Ana și pe Cezar i-am ținut foarte mult în casting, deși îmi plăcea mult de ei și realizam că îi chinuie așteptarea. A fost însă necesar acest timp de cunoaștere și mai ales de descoperire a modului în care ei transformau personajele pe care le construisem în scenariu. Partea pozitivă a acestui proces lung de casting a fost că el a funcționat și ca perioadă de repetiții. Drept consecință, atunci când am început repetițiile oficiale, ei erau deja „în personaj.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE IULIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: Captură video, Arhivă Personală