Deși e greu de crezut că ar fi putut cineva să le eclipseze pe Lady Gaga sau pe Nicole Kidman la Globurile de Aur 2019, iată că totuși s-a întâmplat! Cum-necum, o tânără necunoscută a reușit să le strice pozele aproape tuturor celebrităților, infiltrându-se, ca din întâmplare, în spatele acestora!
Globurile de Aur 2019 și-au desemnat deja câștigătorii, dar iată că surpriza serii nu a fost faptul că Lady Gaga nu a câștigat premiul, așa cum se așteptau mulți, ci… o persoană necunoscută, a cărei imagine s-a viralizat însă în scurt timp și despre care s-a vorbit în social media mai mult decât despre celebritățile prezente la gală!
Tânăra care a pus Twitterul și Instagramul pe jar se numește Kelleth Cuthbert și este model, cel puțin conform primelor informații. Îmbrăcată cu o rochie albastră și purtând o tavă în mână pe care tronau niște sticle cu apă Fiji (care, de altfel, i-au adus și porecla inițială – Fiji water girl), Kelleth s-a poziționat strategic în spatele fiecărei celebrități care se poza pe covorul roșu. Evident, la început nu a realizat nimeni asta, însă în momentul în care au început să apară pozele în agențiile de presă a fost aproape imposibil de găsit o fotografie la panou în care să nu existe și fata cu apa Fiji!
Pe scurt, Kelleth s-a pozat, în doar câteva ore, cu toate personalitățile de la Hollywood fără ca măcar acestea să aibă habar. Așadar, acum tânăra are amintiri pe viață cu: Nicole Kidman, Idris Elba, Cody Fern, Richard Madden, Lucy Boynton, Dakota Fanning și Luke Evans și lista poate continua!
Ca să parafrazăm titlul filmului a cărui mare perdantă la titlu a fost Lady Gaga, putem spune fără să greșim prea mult că, seara trecută, A New Star Is Born… în persoana modelului Kelleth Cuthbert, a cărei notorietate a crescut enorm în câteva ore datorită unei idei trăsnite.
Foto: Instagram