Moldova luptă dacă va fi invadată de Rusia: "Cât de mici am fi, trebuie să ne facem datoria față de casa noastră"

.

Republica Moldova transmite că nu se va preda pur și simplu dacă Rusia va decide invadarea sa. Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău, a declarat că moldovenii își vor face datoria față de casa lor și vor lupta cu toate puterile dacă Vladimir Putin îi va ataca.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Igor Grosu a mai afirmat că ‘cineva își dorește escaladarea situației pe malul stâng al Nistrului’, cu privire la incidentele semnalate în ultimele două zile în Transnistria.

Poziția Moldovei dacă Rusia decide să o invadeze

„Noi, cât de mari sau mici am fi, trebuie să ne facem datoria față de casa noastră, pentru că dacă vrei ca cineva să te ajute sau să pună un cuvânt pentru tine, acel partener trebuie să vadă că tu, cel care locuiești în această casă, ești cel care vrei să ți-o aperi. Acesta este principiul de bază’, a declarat președintele Parlamentului moldovean, Igor Grosu, potrivit Timpul.


‘Noi o să fim pe poziții și suntem gata să facem tot posibilul ca să ne apărăm țara, dacă vrem să pretindem că suntem stat. Asta e regula de bază și altă regulă nu există’, a mai spus înaltul oficial moldovean.

Ucraina crede că Rusia va ataca Moldova

Mikhailo Podoliak, consilier al șefului biroului președintelui ucrainean, consideră că Rusia încearcă să destabilizeze situația din „Republica Moldovenească Transnistreană’ nerecunoscută și sugerează că Moldova ar trebui să se aștepte la „oaspeți’:


„Rusia încearcă să destabilizeze situația din regiunea transnistreană și dă de înțeles că Moldova ar trebui să se aștepte la „oaspeți’. Vești proaste: dacă Ucraina nu rezistă, mâine inamicul va fi la porțile Chișinăului’.

În același timp, el a adăugat că există și vești bune. „Ucraina va asigura securitatea strategică în regiune. Dar trebuie să lucrăm ca o singură echipă, a conchis Podoliak.

Citește și: Mesajul premierului Nicolae Ciucă, după ce s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski: „L-am asigurat că România…’


Citește și: Strategia lui Putin în Ucraina.De ce evită „din toate puterile întâlnirea cu Zelenski

Citește și: Volodimir Zelenski a denunțat sute de violuri comise de soldații ruși asupra unor minore, copii și a unui bebeluș:„E înfricoşător

De ce este importantă Transnistria pentru Rusia

Regiunea separatistă Transnistria, o republică autoproclamată cu propria constituție, armată, monedă și steag, dar care nu a fost niciodată recunoscută de comunitatea internațională, ar putea fi atrasă în războiul Rusiei în Ucraina, relatează CNN.


Un general rus de top a declarat săptămâna trecută că armata urmărește „controlul deplin’ asupra regiunii Donbas din estul Ucrainei și acces în Transnistria, teritoriul separatist din Republica Moldova.

TASS l-a citat pe comandantul interimar al Districtului Militar Central al Rusiei, generalul-maior Rustam Minnekaev, care a spus că obiectivul este crearea unui coridor terestru între Donbas și Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014.

Astăzi, liderul pro-rus din regiunea separatistă ucraineană Donețk a spus că Moscova ar trebui să lanseze următoarea etapă a campaniei sale militare în Ucraina, după ce va ajunge la frontierele regiunii, și că nouă etapă ar include și Transnistria, citează Digi24.ro.


Miza Rusiei în regiunea separatistă din Republica Moldova

Transnistria este o fărâmă îngustă de pământ, cuprinsă între Ucraina și restul Republicii Moldova. Acesta găzduiește aproximativ jumătate de milion de oameni, dintre care majoritatea sunt vorbitori de limbă rusă.


Transnistria și-a declarat independența față de fosta republică sovietică Moldova în urma unui război de doi ani (1990-1992) care a izbucnit în timp ce se prăbușea Uniunea Sovietică.

Rușii au intervenit în sprijinul Transnistriei, dar nu au recunoscut-o niciodată ca stat independent. Conflictul dintre guvernul moldovean și separatiști s-a încheiat cu o încetare a focului în 1992, dar aproximativ 1.500 de militari ruși au rămas în Transnistria.

Declarația generalului-maior Minnekaev, care prezintă strategia Rusiei pentru „a doua fază’ a războiului, a stârnit o alarmă imediată din partea autorităților moldovenești.


Declarațiile despre Transnistria sunt „neîntemeiate și contrazic poziția Federației Ruse de susținere a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul granițelor sale recunoscute internațional’, a spus Ministerul Afacerilor Externe din Moldova.

Acesta a adăugat că, în cadrul întâlnirii cu ambasadorul rus, oficialii moldoveni au reiterat că țara este un „stat neutru și acest principiu trebuie respectat de toți actorii internaționali, inclusiv de Federația Rusă’.