Actrița Mirela Zeța revine în televiziune și a semnat cu TVR. Ce emisiune va prezenta și când are loc premiera

.

După câțiva ani în care a stat departe de lumina reflectoarelor, Mirela Zeța revine în televiziune și a semnat cu TVR 1. Aceasta va prezenta o emisiune de umor, iar publicul este nerăbdător să o vadă, având în vedere că, în ultimii ani, s-a dedicat exclusiv teatrului și nu a mai fost văzută  pe micul ecran. Iată despre ce show este vorba!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!


Mireșa Zeța a fost una dintre cele mai îndrăgite personaje din show-ul „Mondenii’, cunoscută mai ales pentru modul în care le imita pe Andreea Marin și Elena Udrea. După nouă ani de colaborare cu Prima TV, actrița a decis să părăsească televiziunea, dedicându-se teatrului și filmului. Perioada pandemiei a fost una dificilă pentru Mirela Zeța, căci a fost nevoită să stea de parte de scenă și, după cum a recunocut chiar ea, a ajuns în pragul disperării. În curând, aceasta va reveni pe micile ecrane și a început deja filmările pentru o emisiune ce va fi difuzată pe TVR 1.


Timp de 9 ani, Mirela Zeța a fost o prezență constantă la TV, prin prisma emisiunii „Mondenii’, difuzată la Prima TV. Din cadrul aceluiași proiect, au făcut parte și Andreea Grămoșteanu, Angel Popescu, Alexandru Bogdan și Bogdan Cotleț. Ulterior, actrița a mai apărut și în emisiunea „Atletico Textila’, acolo unde a dat viață unor personaje celebre din showbiz-ul autohton.


Citește și: O mai ții minte pe Mirela Zeța, actrița care o imita pe Andreea Marin la Mondenii? Ce face și cum arată acum

Citește și: Când a început relația dintre Anamaria Prodan și noul iubit și cum a cucerit-o: „Au trecut…'

Citește și: Simona Gherghe a ajuns de urgență la spital cu unul dintre copii și a lipsit de la Mireasa. Imaginea postată pe Instagram a stârnit îngrijorare

Citește și: Cristina Bălan și soțul ei au probleme financiare și se descurcă greu cu trei copii: „Lucrurile nu sunt tocmai roz…'


Actrița Mirela Zeța revine în televiziune și a semnat cu TVR

Mirela Zeța va prezenta noul sezon „Gala Umorului’, difuzat pe TVR 1, alături de actorul Dragoș Huluba, aflat la cârma emisiunii de 18 sezoane. Actrița o va înlocui pe Corina Dănilă, care a găzuit emisiunea de umor în ultimii cinci ani. Colaborarea dintre Mirela Zeța și TVR a început în urmă cu mai mulți ani, de pe vremea când era studentă la UNATC.

„Există o legătură a mea cu TVR care s-a format în toți acești ani. Cred că o emisiune de umor este necesară în aceste timpuri încărcate de griji. O emisiune care să îi binedispună pe telespectatori, poate chiar să îi facă să râdă, este plusul de care toți avem nevoie’, declară actriţa, potrivit TVR.


Ce relație există între Mirela Zeța și Dragoș Huluba

Mirela Zeța și Dragoș Huluba fac parte parte din colectivul actorilor Teatrului de Comedie din Bucureşti. Prezentatorul de la „Gala Umorului’ spune că filmările decurg foarte bine, având în vedere anii de colaborare cu noua lui colegă de platou.

„Cu Mirela Zeţa lucrez de mult timp, atât la Teatrul de Comedie, unde suntem colegi, cât şi la Gala umorului, unde a fost partenera mea în multe scheciuri. Evident, filmările au mers foarte bine şi sunt sigur că vom avea un nou sezon foarte reuşit’, a spus Dragoş Huluba.


„Cred că o emisiune de umor este necesară în aceste timpuri încărcate de griji. O emisiune care să îi binedispună pe telespectatori, poate chiar să îi facă să râdă, este plusul de care toți avem nevoie’, subliniază Mirela Zeţa.


Când va avea loc debutul emisiunii de la TVR

Premiera noului sezon al emisiunii „Gala Umorului’ va avea loc vineri, 24 martie 2023, la ora 21:00, iar telespectatorii se vor bucura de o scurtă scenetă cu caracter satiric din Arhiva de Aur, momente care nu au  mai fost difuzate de mai bine de 30 de ani.

„Astfel, ne vom bucura de un monolog comic realizat de Grigore Pop, al cărui protagonist este Dem Rădulescu. Apoi, un scheci din anul 1993, cu Puiu Călinescu şi Mihai Stoenescu, un alt moment foarte bun cu Rodica Popescu Bitănescu şi Rodica Sanda Țuțuianu, după un text de Tudor Mușatescu, precum şi varianta originală a celebrului Cine e Didina?, jucat iniţial undeva la începutul anilor 80, de Stela Popescu şi Alexandru Arşinel.


Nu în ultimul rând, o vom revedea pe Tamara Buciuceanu Botez interpretând în stilul său inconfundabil un monolog despre gospodine. Tot în prima ediţie, vom difuza şi două dintre premierele realizate special pentru „Gala umorului’: „Stan şi Bran la Oficiul Forţelor de Muncă’ (cu Dragoș Huluba în rolul lui Stan şi Marius Rizea, în rolul lui Bran) şi „Istoria repovestită’ (cu Mirela Zeța şi Marius Rizea)’, dezvăluie Cosmin Dumitru, producătorul emisiunii „Gala umorului’, de la TVR 1.

Sursa foto: Facebook