Mirela Vaida, parada costumelor de baie

 Alina Dan
.

Mirela Vaida este de două ori mămică, dar reușește să contazică prejudecata potrivit căreia, după naștere, mai ales după nașteri repetete, corpul unei femei își pierde din vigoare și din formele până atunci apetisante. 

Aflată în vacanță în Italia, Mirela Vaida a oferit prietenilor virtuali o adevărată paradă a costumelor de baie. Vedeta de televiziune a postat mai multe fotografii în care apare îmbrăcată în haine lejere, de vacanță, printre outfituri aflându-se și costume de baie în culori vesele.

Mirela Vaida in costum de baie Mirela Vaida in costum de baie

An intens pentru Mirela Vaida

Până la această binemeritată vacanță, vedeta de televiziune a avut un an cu destule provocări cărora a trebuit să le facă față. Cea mai mare dintre ele, ca pentru orice mamaă, a fost atunci când copiii ei, Vladimir și Carla, s-au tot îmbolnăvit.

„Da, se întâmplă. Sunt deja uzată de treaba asta. Carla s-a îmbolnăvit, pneumonie. Asta este la ordinea zilei mai ales cu schimbările de temperatură. Scade sistemul imunitar, e şi virală…noi din parc am luat-o. A făcut mai întâi Vladimir, cel mic, pneumonie, dar la el a trecut mai uşor. A făcut Carla pneumonie, nu a trecut. A stat trei zile cu febră mare cu roşu în gât. Nu a trecut. M-am dus cu ea la 10, seara, la Camera de Gardă, pentru un control de rutină. Nu m-au mai lăsat doctorii să plec, m-au internat în seara aia, eu eram cu hainele de la repetiţii, plină de praf. (…) Am rămas acolo cu ea, dimineaţa a venit soţul meu. Noaptea stăteam eu, ziua stătea el. (…) Sigur că te scoate puţin din circuit. Nu neapărat ca timp sau ca şi comoditate, ci ca stare emoţională. Ştii că îţi e copilul în branulă, nu mănâncă…pentru că îl vezi palid, pentru că plânge că vrea acasă.', a declarat prezentatoarea TV pentru VIVA!.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton