Mircea Lucescu, în vârstă de 76 de ani, a fost operat de urgență în Ucraina. Inițial, s-a spus că antrenorul a mers la analize după ce s-a simțit rău, răcit fiind din cauza aerului condiționat. Secundul său, Emil Caras, a spus la conferinţa de presă că jucătorii de la Dinamo Kiev sunt îngrijoraţi de starea antrenorului.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Temerile fotbaliștilor au fost îndreptăţite pentru că după controlul amănunţit făcut la Kiev, antrenorul român a suferit, miercuri, o intervenţie chirurgicală.
„Mister a răcit, are puţină febră. Medicul spune că cel mai probabil este din cauza schimbării de temperatură. Afară este cald, aerul condiţionat funcţioneză în birou. Iar asta i-a cauzat o răceală.
Doctorul a decis că este mai bine ca Mister să nu stea pe bancă pentru a nu se enerva. Cu toţii îi dorim o recuperare rapidă. Băieţii sunt îngrijoraţi. Cred că o parte din eforturile lor au fost pentru Mister, cel puţin aşa sper„, a explicat Caras la conferinţa de presă de după meciul din weekend.
Media din Ucraina a scris despre intercenția chirurgicală prin care a trecut Mircea Lucescu, dar nu a spus şi motivul operaţiei, ci doar că a fost vorba de ceva relativ simplu.
Operația s-a desfășurat normal și a reușit, el urmând să revină la echipă, în săptămânile următoare. În aceste condiții, munca de selecționer, cu meciuri mai rare și stres mai puțin, i-ar fi recomandată reputatului antrenor român, din punct de vedere medical.
Antrenorul nu a însoţit echipa la Istanbul pentru amicalul de azi, 5 august, cu Fenerbahce, dar ar fi şanse să stea pe bancă la meciul următor din campionat, cu Zorya, scrie digisport.ro.
În 2009, Mircea Lucescu a fost operat la inimă pentru punerea unui stent de o echipă de medici din Kiev, iar în 2012 a avut mai multe coaste fracturate, după ce un tramvai a lovit mașina pe care o conducea.
Citește și: Ruxi, Sensy și Mădălina Pamfile participă la Bravo, ai stil! Celebrities, sezonul 7
Citește și: Anda Adam și Nicoleta Nucă participă la Bravo, ai stil! Celebrities, sezonul 7
Citește și: Ce face Cătălin Botezatu după plecarea de la Bravo, ai stil! A semnat pentru o nouă emisiune, la Kanal D
Mircea Lucescu are o carieră de 42 de ani
De-a lungul unei cariere de antrenor de 42 de ani, Lucescu a mai fost selecționer în două rânduri, al României (1981-1986) și al Turciei (2017-2019).
El a mai pregătit echipele de club Corvinul Hunedoara (1979-1982), Dinamo (1985-1990), Pisa (1990-1991), Brescia (1991-1996), Reggiana (1996-1997), Rapid București (1997-1998, 1999-2000), Inter Milano (1998-1999), Galatasaray (2000-2002), Beșiktaș (2002-2004), Șahtior Donețk (2004-2016), Zenit St. Petersburg (2016-2017) și Dinamo Kiev (2020-prezent).
A fost campion al României și al Turciei, are o Supercupă a Europei cu Galatasaray, plus 8 titluri și o Cupă UEFA cu Șahtior în Ucraina, iar sezonul trecut a câștigat campionatul, Cupa și Supercupa cu Dinamo Kiev.