Mioara Roman, primele declarații după o lungă perioadă de boală: "Marius mă răsfață, Oana mai puțin"

.

Mioarei Roman i s-au agravat problemele de sănătate în acest an și a trecut de multe ori pe la medic, iar Oana a fost nevoită să o interneze, pentru o perioadă, într-un centru de recuperare. Dar pentru că fanii au acuzat-o că și-a dus mama la azil, Oana Roman a revenit asupra deciziei sale. Mioara Roman locuiește acum cu fiica, ginerele și nepoata și spune că Marius Elisei o răsfață.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Mioara Roman a rămas fără casă, după ce chiria pe care o plătea pentru vila din Primăverii a crescut de la 159 de dolari la 6000 de euro, iar fosta soție a lui Petre Roman a acumulat, astfel, datorii de peste 350.000 de euro la stat. Astfel, Oana și-a luat mama să locuiască în casa ei pentru că nici Catinca nu stă foarte bine, ea la rându-i locuind cu chirie împreună cu fiica ei.


Prin urmare, după ce și-a dus mama pentru o perioadă într-un centru de recuperare, Oana Roman a luat-o acasă pe Mioara și acum, fosta soție a lui Petre Roman, locuiește cu fiica ei, soțul și fiica acesteia.


„Sunt bine acum, sunt sănătoasă. Acum stau la fata mea Oana împreună cu Isa, nepoțica mea, și cu ginerele, dar mai merg și la centru de recuperare, nu mă las. Catinca nu are cum să mă ia pentru că ea și Calina stau în chirie acum.

Marius este foarte drăguț cu mine, mă răsfață cu de toate, îmi gătește prăjituri, Oana mai puțin, Oana are treburile ei acolo. Acum se înțeleg bine Oana și Marius s-au despărțit, și după cum știm cu toții, s-au împăcat. Ei în fața lui Dumnezeu, sunt căsătoriți, sunt împreună, asta contează’, a declarat Mioara Roman pentru playtech.ro.


Citește și: Cum se înțelege Alexandra Stan cu soțul, după căsătorie:Am avut parte de unele discuții. Avem niște principii/ EXCLUSIV

Citește și: Cum a ajuns Ramona Olaru prezentatoare la Splash! Vedete la apă

Citește și: În ce relații a rămas Zanni cu foștii concurenți de la Survivor: „Atitudinea Elenei Marin mi-a pus punct’/ EXCLUSIV

Oana Roman, pusă la zid că și-a dus mama la azil


La vârsta de 81 de ani, Mioara Roman suferă de mai multe afecțiuni, printre care și de o formă gravă a bolii Parkinson. Fosta soție a lui Petre Roman nu își mai poate folosi o mână și are constant nevoie de ajutor. Pentru ca mama ei să aibă toată îngrijirea de care are nevoie, Oana a decis să o ducă o perioadă într-un centru de îngrijire, dar fanii s-au înfuriat crezând că este, de fapt, un azil.

„Mama are multe afecțiuni, dacă o vezi nu o recunoști. La ea, îmbătrânirea a fost bruscă. Are un Parkinson foarte agresiv, nu poate să-și folosească o mână! E greu, nu ești pregătit! Tata știe, dar ce poate să facă? Mama are boală degenarativă ce nu poate fi controlată’, a povestit Oana Roman despre starea de sănătate a mamei sale, acum ceva timp.


Lumea mă acuză că am internat-o pe mama la azil. Este ca un hotel de cinci stele.

Nu are nicio legătură cu conceptul comunist când ne gândim la un azil. Oamenii aceia trăiesc în condiții de cinci stele. Au etaj special pentru cei care nu se pot deplasa. Nu e azil. Este un centru care livrează și astfel de servicii„, a mai spus Oana.