Milla Jovovich a născut, miercuri dimineaţă, o fetiţă, care se va numi Dashiel Eden, scrie presa americană.
Fetița a venit pe lume cu trei zile înainte de termen, iar Milla se simte excelent, a precizat agentul de presă al actriţei.
Milla Jovovich (39 de ani), şi soţul ei, Paul Anderson (50 de ani), producătorul francizei cinematografice „Resident Evil”, mai au împreună o fetiţă, în vârstă de şase ani, pe nume Ever Gabo.
„Ever Gabo abia aşteaptă să se joace cu surioara ei. Eram îngrijorată de faptul că ar putea fi un băiat, mă gândeam ce o să păţească. Îmi spuneam «mă întreb cât de mult va supravieţui în casa asta, cu fetiţa asta care o să îl tot împingă, o să îi pună piedică, o să îl bruscheze»”, descria Jovovich în urmă cu câteva luni reacţia fiicei sale mai mari la vestea că va avea o soră.
Milla Jovovich şi Paul Anderson s-au întâlnit în 2002 pe platourile de filmare ale peliculei „Resident Evil” şi s-au logodit un an mai târziu. După o scurtă perioadă în care s-au despărțit, cei doi s-au căsătorit în 2009.
Milla Jovovich a intrat în atenția publicului cu rolurile din producții precum „Al cincilea element” şi cele din franciza „Resident Evil”, regizate de soţul ei. Printre proiectele ei cinematografice se numără și „Întoarcerea la laguna albastră”, „Ultraviolet”, precum și versiunea 3D a clasicului „Cei trei muschetari”, în care interpretează rolul Milady de Winter.
Paul W. S. Anderson, soțul ei, a devenit cunoscut datorită producțiilor „Mortal Kombat”, „Event Horizon”, „AVP: Alien vs. Predator” şi „Cursa mortală/ Death Race”, cu Jason Statham în rolul principal.
Catalina badica, Foto: Instagram, Hepta