Mihai Morar a fost naș de botez online: "Am botezat pe ZOOM. Una dintre fiicele lui are COVID-19

 Dumba Gabriela
.

Aflat în izolare după ce una dintre gemenele sale a fost diagnosticată cu COVID-19, Mihai Morar a găsit o soluție inedită de a-și îndeplini rolul de naș de botez. Astfel, Mihai s-a îmbrăcat frumos, ca un naș care se respectă, și s-a deplasat… în fața laptopului, unde era aplicația ZOOM deschisă. Mai departe, e de povestit nepoților!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

De ziua lui, Mihai Morar a făcut ceva ce n-a mai făcut până la vârsta asta și care nici nu s-a mai făcut deloc, în general. Însă, de când a început pandemia, oamenii s-au obișnuit să găsească soluții la orice problemă, iar Mihai Morar și-a dorit să fie naș cu orice preț. Prin urmare, așa cum unii angajați fac videoconferințe de la distanță, tot așa și omul de radio a botezat un copil.

img-8-1img-8-1

SIMPLU ȘI FAIN. NAȘI DE BOTEZ, ONLINE. Am 40 de ani azi, dar n-am mai făcut asta până acum… De ziua mea, am botezat pe ZOOM. Se poate orice în izolare, m-am prins. Dimineață, am lansat cartea de acasă.

Iar acum tocmai ce am fost nași de creștinare pentru Aris. Mulțumim pentru conexiune', Olga Popa și Claudiu Ilioiu. Aris, să te ocrotească Sfânta Parascheva, cum l-a ocrotit pe Nașu din ziua în care s-a născut până azi, la 40, a anunțat Mihai Morar pe Instagram.

Mihai Morar face și radio de acasă

Mihai Morar a decis, așadar, să muncească de acasă până când toată lumea din familia lui va fi bine. Mihai Morar va continua să lucreze la radio chiar dacă acest lucru se va realiza de acasă, „în limita posibilităților’, după cum chiar el a punctat.

Mihai și-a improvizat la domiciliu un ministudio și ajută și la educația celor mici, dar se și joacă alături de ei, în perioada în care va sta în carantină.

„DE CE FAC RADIO DE ACASĂ? NU-S SĂNĂTOS?!? Vă scriu pe scurt, nu-s o știre. În weekend, una dintre gemene a ieșit «pozitiv» la testul PCR. Toți ceilalți din casă suntem «negativ». Deocamdată.

Important e că simptomele sunt minore și toată lumea mea e bine. Conform noului protocol, o persoană vaccinată inclusiv cu a doua doză, chiar dacă e contact direct, nu trebuie să stea în carantină dacă nu prezintă simptome.

Mai mult, eu am efectuată și doza a treia. Legal, pot circula liber pe străzi, îmi pot vedea, netulburat, de viață. Moral, însă, am ales să stau acasă. Cred că una dintre cele mai mari daune pe care le-a făcut pandemia e aceea că toți ne-am luat drepturi absolute.

Citește și: Drama cântăreței Elena Unc. O căsnicie toxică aproape a distrus-o:„Ajunsesem să consum 1 litru de vodcă pe zi

Citește și: Cât de implicat e Victor Slav în creșterea fiicei lui. Bianca Drăgușanu:„Se putea mai bine de atât

Citește și: Ce dietă ține Silvia Dumitrescu, la 60 de ani. A slăbit 14 kilograme în 4 luni și s-a pozat în costum de baie

Una dintre gemenele lui Mihai Morar are COVID-19

«Sunt vaccinat, pot face orice vreau!»  sau, dimpotrivă, «e dreptul meu să nu mă vaccinez!» Pe de altă parte, autoritățile și-au luat dreptul să închidă când vor, ce vor, pe cine vor, uneori, fără nicio explicație sau logică.

Am văzut chiar și unii medici care, în numele Cruciadei pandemice, clamau dreptul la dictatură medicală. Ăsta-i baiul cel mare. Ne-am «îndumnezeit» cu toții. Fiecare în micul lui dumnezeu cu «d» foarte mic. «Vaccinul ne va mântui» e religia unora.

«Vaccinul ne omoară» e religia altora. «Legea suntem noi» e secta unora. Iar, Adevărul, vezi bine, nu-i nici la unii, și nicidecum la alții… Sunt negativ. Și vaccinat. Și e și ziua mea săptămâna asta.

Legea mă lasă să ies pe străzi. Dar e moral? Când știu atâția oameni vaccinați care au fost «curieri» de virus de ici-colo. M-am vaccinat ca să fiu «mai liber» decât «fratele» nevaccinat?

Mihai Morar: „Ne-am „îndumnezeit’ cu toții’

Sau m-am vaccinat ca să mă feresc de paturi de fier și măști de oxigen? Adevărul e în «vai, mama noastră» de țară. Cifrele, procentele, A.T.I.-urile spun totul despre noi. Pentru că, oricare dintre noi, «știe el mai bine».

Măsura. Asta ne lipsește tuturor. Ne-am «îndumnezeit’»toți, fără măsură. Toți știm, chiar dacă nici nu suntem în măsură să vorbim. În România, chiar și când se iau măsuri, se iau fără măsură.

Ne dușmănim, în loc să ne unim, ne măsurăm puterile, în loc să ne adunăm puterile. Am întrecut orice măsură. Ne-am «îndumnezeit» în dumnezei cu d mic, fără pic de smerenie’, este anunțul făcut de Mihai Morar pe pagina sa de Facebook.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton