Pe Mihai Găinușă l-a prins Revoluția din 1989 într-o cazarmă din Ploiești și a trecut prin mari emoții în acel decembrie sângeros. „Cârcotașul” își amintește că a primit muniție reală, avea cartușe peste tot și era gata oricând să primească ordine care l-ar fi transformat în „carne de tun”.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Acum 32 de ani, Mihai Găinușă stătea cu sufletul la gură, într-o unitate militară din Ploiești, în așteptarea războiului civil. Revoluția din 1989 i-a dat mari emoții, pe care le resimte și acum.
„În septembrie 1989 m-au încorporat la o unitate militară din Ploiești, iar, la nici trei luni, am intrat în alarmă de război. Mă și gândeam: „Cum naiba izbucnește războiul tocmai când sunt eu în armată, cât ghinion să am?’.
Ne-au dat tot tuturor echipamentul de război, cu armament și cu gloanțe adevărate, deși fusesem doar o dată în poligon, la trageri. Aveam peste tot cartușe, până și sub saltea, prin buzunare.
Nu s-a tras în oraș, noi eram în cazarmă, a fost liniște, Doamne ajută! Dar, dacă izbucnea războiul, eram pregătiți să fim carne de tun', a rememorat Mihai Găinușă pentru impact.ro.
Citește și: Maya, fiica lui Adrian Mutu, a împlinit 13 ani
Citește și: Marilena de la Survivor a fost cerută în căsătorie de Andrei Ciobanu, în direct:
Ce a pățit Mihai Găinușă la Revoluția din 1989
Mihai Găinușă și colegii lui au scăpat de Revoluție, dar, la câteva luni distanță, mulți dintre ei au ajuns la infirmerie, din cu totul altă cauză:
„Am prins acolo cutremurul din 1990, noaptea avusese loc o replică serioasă. Cineva a intra în dormitoare și a strigat: „Deșteptarea, cutremur!’. Noroc că aveam patul lângă ușă, am ieșit repede afară. Unii s-au speriat atât de tare încât au trecut prin geamuri, ca să iasă din clădire. Era plină infirmieria de răniți, se produsese o ambuscadă’.
Mihai Găinușă și-a amintit și de glumele nesărate pe care soldații și le făceau între ei, dar și de pedepsele bizare ale superiorilor:
„În armată eram transmisionist. Îmi amintesc că era acolo un locotenent foarte ciudat. Într-o zi s-a supărat că vorbim între noi și ne-a zis, plin de nervi: „Toată lumea să iasă afară și să vă săpați câte un adăpost individual, în care să intrați și voi și stația de transmisiuni’. Era însă pământul bocnă, înghețat. Ce să sapi, că a sărit lopata cât colo!
Pedepse nu prea am avut, dar erau glumele alea stupide rău. Eram bibani când ne-a prins Revoluția, nu prea a mai fost timp să-și bată joc cineva de noi.
Îmi amintesc că, la un moment dat, l-am scos afară, sub cerul liber, pe un coleg, cu tot cu pat. S-a trezit că dârdâia de frig, era primăvară.’