Mihaela Rădulescu şi fiul ei, Ayan Schwartzenberg, s-au întrecut săptămâna trecută în cadrul competiţiei caritabile No Finish Line, desfăşurată la Monaco.
Toma Coconea, Ayan si Mihaela Radulescu
Mihaela a bifat 83 de kilometri, în timp ce micul Ayan s-a clasat al treilea la categoria sa de vârstă, alergând 177 de kilometri.
O performanţă remarcabilă a izbutit-o însă alt român, Toma Coconea, cel care s-a bucurat de susţinerea Mihaelei şi a lui Ayan pe parcursul întregii săptămâni, de-a lungul căreia Toma şi-a trecut în cont 20 de maratoane în 7 zile! Ambasadorul Wings for Life World Run a alergat 823 de kilometri, echivalentul a 20 de maratoane. Nu este de mirare că a parcurs o astfel de distanţă, având în vedere că a reuşit în două dintre zilele competiţiei să nu se oprească timp de 24 de ore.
La finalul concursului fără linie de finiş, Toma s-a clasat pe poziţia a cincea în clasamentul general, din 11.256 de participanţi, şi pe locul 1 la categoria sa de vârstă, devansându-i pe ceilalţi 1.586 de sportivi.
Anul acesta au venit mai mulţi sportivi profesionişti, lor revenindu-le şi podiumul în clasamentul general. Mă bucur de rezultat şi cred că a fost un antrenament excelent pentru Wings for Life World Run 2015, unde mi-am propus să depăşesc de 50 kilometri', a mărturisit Toma Coconea.
Horia Ghibuţiu