Mihaela Radulescu a acceptat sa-si petreaca o zi intreaga in scaunul cu rotile pentru a intelege mai bine problemele cu care se confrunta o persoana imobilizata. Acest experiment este parte a Wings for Life World Run, cel mai mare eveniment de alergare din lume.
Ambasador local al Wings for Life World Run alaturi de Dani Otil, Toma Coconea si Andrei Rosu, Mihaela Rădulescu va alerga pentru cei care nu pot si astfel va ajuta la indeplinirea obiectivului Wings for Life – sa gaseasca un remediu impotriva traumatismelor coloanei vertebrale.
Mihaela a luat lectii’ de la George Balta, fostul rugbist, care a suferit in timpul unui meci in 2006 un accident care i-a afectat coloana si de atunci este imobilizat intr-un scaun cu rotile. Tot el a fost cel care i-a ridicat la fileu Mihaelei mai multe provocari pe parcursul unei zile.
A fost foarte greu. Mai greu decat m-as fi asteptat. Si te gandesti ca se poate intampla oricui, oricand. Ar trebui sa ne gandim mai bine ca fiecare dintre noi poate ajunge intr-un scaun cu rotile. O clipa de neatentie, un accident banal, te poate duce aici cat ai clipi. Dintr-un scaun cu rotile ti se schimba total perceptia, dimensiunea, trairile, totul trebuie redimensionat’, a spus Mihaela la finalul zilei.
Cea mai mare provocare a fost in bucatarie. Am incercat sa prepar o banala omleta pe care o fac in fiecare dimineata, insa de aceasta data a fost cel mai dificil. Tigaia, care era intr-un dulap suspendat la care am ajuns cu greu, uleiul incins care era la nivelul fetei, legumele pe care a trebuit sa le tai pe un tocator aflat pe picioarele mele, condimentele la care am ajuns folosind o spatula… A fost foarte greu, credeti-ma. Iar daca nu ma credeti, incercati si voi’, a mai adaugat Mihaela.
Pe 4 Mai 2014, ora 13:00 (ora Romaniei), mii de alergatori din peste 35 de locatii de pe 5 continente vor lua startul in evenimentul care schimba regulile unui maraton obisnuit; cursa nu are o distanta fixa si toti alergatorii din intreaga lume vor lua startul in acelasi timp. Niciodata, in istoria sportului nu a mai avut loc un astfel de eveniment. Toate acestea pentru a ajuta la indeplinirea misiunii Wings for Life: sa gaseasca un remediu pentru vindecarea traumatismelor maduvei spinarii.
La Bucuresti startul se va da in zona Pantelimon, iar traseul va continua pe DN3 – DN3A, pe ruta Bucuresti – Fetesti.
Cei care doresc sa ia parte la evenimentul de pe 4 Mai 2014, se pot inscrie pana pe 20 aprilie 2014 pe www.wingsforlifeworldrun.com.