Michael Douglas – Într-o vacanţă romantică la schi împreună cu Cateherine Zeta-Jones

 Florentina Liutic
.

Totul pare să meargă perfect în viaţa lui Michael Douglas, deşi în ultima perioadă au apărut numeroase zvonuri legate de starea de sănătate a actorului.

 

S-a spus că boala cu care s-a confruntat în trecut, cancerul, a recidivat, iar actorul ar mai avea de trăit doar câteva luni. Nimic nu pare adevarat din toate acestea, pentru că Michael Douglas şi Catherine Zeta-Jones par mai fericiţi ca niciodată în aceste zile când se află la Aspen, în statutul Colorado.

 

Michael zâmbeşte, având-o alături pe Catherine, femeia împreună cu care este căsătorit de peste 15 ani.

 

Vacanţa pare cu atât mai romantică cu cât cei doi au revenit chiar la cabana unde în 1999 Michael o cerea de soţie pe frumoasa actriţă galeză.

 

În 2013, cuplu a trecut printr-o situaţie de criză, despărţindu-se pentru o scurtă perioadă de timp. Din fericire, au găsit resursele să treacă peste probleme şi să mai dea o şansă mariajului lor. Separarea i-a făcut să-şi dea seama de cât de importantă este relaţia lor. „O iubesc mai mult ca oricând', a mărturisit recemt actorul.

 

Foto: Facebook

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton