Tinerii căsătoriți din familia regală, Meghan Markle și Prințul Harry, par să nu se mai sature unul de altul, iar asta se vede cu ochiul liber, în timp ce Kate Middleton și Prințul William se comportă ca un cuplu cu vechime. Cine oare se iubește mai mult? Iată ce spune limbajul trupului despre cele două cupluri regale!
Cu toții am avut ocazia să vedem în același grup cupluri cu vechime și cupluri abia formate și e clar că nu trebuie să fii psiholog ca să-ți dai seama, din limbajul trupului, cum stau lucrurile. În timp ce cuplurile formate de ani de zile abia își mai vorbesc, cele proaspete se privesc într-un anume fel, găsesc tot felul de pretexte pentru a se atinge și par că vor să-și ia în orice clipă zborul spre casă, unde se pot bucura unul de celălalt în intimitate. Același lucru îl putem observa azi și în cazul noilor Duci de Sussex, Meghan Markle și Prințul William, în comparație cu Ducii de Cambridge, Kate Middleton și Prințul William. Ce spune limbajul trupului despre cele două cupluri regale? Nu se poate zice că Prințul William și Kate nu se mai iubesc, dar cei șapte ani de mariaj își spun cuvântul… Spre deosebire de Meghan și William, care sunt căsătoriți de doar două luni, cei doi cumnați ai lor au deja vechime și, în plus, dragostea lor este împărțită acum și între cei trei copii – George, Charlotte și Louis. Și totuși, parcă mai e ceva… Ceva ce am remarcat cu toții de câte ori cele două cupluri regale s-au afișat împreună în public.
Kate și William stau la distanță unul de altul…
Pe 10 iulie, cele două cupluri au fost prezente la celebrarea a 100 de ani de existență a Forțelor Aeriene Regale. Chiar dacă toți patru erau zâmbitori și relaxați, privitorilor nu le-a scăpat distanța dintre ei. În timp ce între Kate și William era un spațiu considerabil, Meghan și Harry erau lipiți unul de celălalt, postură pe care au păstrat-o aproape tot timpul. E adevărat că William și Kate au fost iubiți timp de șapte ani înainte de a se căsători, deci în total au 14 ani împreună și au avut timp să se rodeze, dar între ei nu a existat o asemenea apropiere nici la început. Să fie de vină educația britanică și rigorile impuse de codul de comportament al familiei regale? Posibil, dar iată că, în cazul lui Ducilor de Sussex, acestea nu prea contează. Harry a fost dintotdeauna un rebel, iar Meghan, în America, a primit o educație mult mai laxă. Pe de altă parte, este posibil ca Harry să simtă mai multă nevoie să-și protejeze proaspăta soție și să-i insufle încredere, dat fiind că Meghan încă nu este obișnuită cu noul rol, cu poziția pe care o are acum în Casa Regală Britanică.
Meghan îl ține strâns de braț pe Harry
Cu aceeași ocazie, fotografii au mai surprins un moment, edificatory am putea spune, cu privire la relațiile dintre cei patru soți. La sosirea la eveniment, Kate și William merg la distanță unul de celălalt, ea chiar cu un pas mai în spate, în timp ce Meghan, zâmbitoare, merge la brațul lui Harry. De altfel, cei doi nu s-au ferit niciodată de gesturile tandre, de cele mai multe ori ținându-se de mână în cadrul vizitelor oficiale, cee ace în cazul Ducilor de Cambridge nu s-a întâmplat. Există însă și o excepție – indifferent de dragostea pe care și-o poartă, Ducii de Sussex nu s-au ținut niciodată de brat sau de mână în prezența Reginei Elisabeta a II-a, care, se știe, nu agreează tandrețurile în public.
Lui Meghan și lui Harry li se citește dragostea pe chip
Nu contestăm că William și Kate încă mai au sentimente unul pentru celălalt, dar cu siguranță în privirile lor nu mai există acea sclipire, acele priviri complice și încărcate de iubire pe care le citim pe chipurile lui Harry și Meghan. Când sunt împreună, cei doi reușesc adeseori să facă abstracție de cei din jur și se privesc ca și cum ar fi singuri, neezitând nici să se atingă, ca din întâmplare, gesture care nu le scapă celor din jur. Și la Trooping The Colour, și la aniversarea de 100 de ani a Forțelor Aeriene Regale, cele mai recente evenimente la care au participat împreună, lucrurile s-au prezentat la fel. În timp ce William și Kate – altfel, frumoși, eleganți și zâmbitori –, prin comparație, au părut distanți, ca un cuplu care stă împreună doar prin prisma obligațiilor commune (chiar dacă nu e chiar așa), în timp ce Harry și Meghan au părut și mai îndrăgostiți. Suntem curioși ce și mai ales dacă se va schimba ceva și în cazul proaspeților însurăței după ce vor împlini șapte ani de căsnicie și li se va mări familia. Deocamdată, ei sunt preferații noștri!
Foto: Hepta