Una dintre cele mai așteptate, dar și mai distractive tradiții de nuntă din lume nu va fi respectată de viitoarea soție a Prințului Harry în ziua nunții lor – din păcate, Meghan Markle nu va arunca buchetul de mireasă spre prietenele ei nemăritate, fiindcă tradiția regală spune altceva.
În luna noiembrie a anului trecut, Prințul Harry și actrița Meghan Markle dădeau lumii una dintre cele mai așteptate vești ale anului – cei doi se logodiseră și urmau să se căsătorească în scurt timp. Ulterior, a fost anunțată și data căsătoriei – 19 mai 2018, nunta urmând să aibă loc la scurt timp după ce Prințul William și Ducesa de Cambridge, Kate Middleton vor deveni părinți. Dat fiind însă că Ducesa de Cambridge și-a revenit și după celelalte două nașteri în timp-record, aceasta va putea mai mult ca sigur să participe la nunta cumnatului ei cu aleasa inimii sale.
Deși atât ea, cât și Prințul Harry sunt cunoscuți a fi niște nonconformiști, cei doi miri vor trebui totuși să țină cont de anumite tradiții regale, cu atât mai mult cu cât Regina Elisabeta a II-a va fi cea care va plăti cheltuielile pentru nunta nepotului său. Dacă unele tradiții îi sunt complet necunoscute actriței, una dintre ele o va întrista cu siguranță pe viitoarea soție a lui Harry, iar aceasta are legătură cu buchetul de mireasă. Probabil că, în acest moment, Meghan s-a obișnuit deja cu faptul că nu va avea domnișoare de onoare, cel puțin nu adulte, fiindcă la nunțile regale mireasa este însoțită doar de fetițele care presară flori în drumul spre altar, și a fost înștiințată și că nu va putea nici să-și arunce buchetul de mireasă, după ceremonie, spre tinerele nemăritate.
Dacă tradiția la nunțile obișnuite implică și acest obicei așteptat cu nerăbdare de prietenele nemăritate ale miresei – se spune că cea care va prinde buchetul se va căsători în viitorul apropiat –, la nunta regală Meghan Markle nu va arunca buchetul de mireasă, pentru că acesta va trebui depus pe Mormântul Soldatului Necunoscut, în Westminster Abbey, a doua zi după nuntă. Tradiția a fost începută în 1923, când regretata Regină-mamă, Lady Elizabeth Bowes-Lyon, și-a depus buchetul de mireasă pe mormânt, după ce s-a căsătorit cu Regele George al VI-lea. E adevărat că Meghan și Harry nu se vor căsători la Westminster Abbey, însă vor face, cu siguranță, toate aranjamentele necesare pentru ca buchetul să fie depus la Mormântul Soldatului Necunoscut, la fel cum s-a întâmplat și cu buchetul Ducesei de Cambridge, la nunta cu Prințul William.
Foto: Hepta