Recent, Meghan Markle a recunoscut că primul ei an de mariaj a fost dificil, însă de vină nu este Prințul Harry sau familia regală britanică, așa cum s-a tot speculat… Iată care este motivul pentru care Ducesa de Sussex a avut de suferit!
Fosta actriță americană Meghan Markle și actuala Ducesă de Sussex a povestit într-un interviu pentru ITV, la finele acestei săptămâni, că prietenii ei britanici au avertizat-o să nu se mărite cu Prințul Harry, deoarece va deveni ținta publicațiilor din Marea Britanie, și în special a tabloidelor. Meghan a povestit că a trecut peste avertismente cu „naivitate”, deoarece, în calitate de americancă, nu a înțeles cum funcționează presa britanică.
Avea, din nefericire, să constate de îndată ce ea și Prințul Harry s-au logodit, moment din care a devenit subiectul predilect al presei. Iar cel mai trist exemplu este chiar cel al Prințesei Diana, mama Prințului Harry, care a murit în mod dramatic, în timp ce era hărțuită de paparazzi… Orice cuvânt, orice gest, orice mișcare de-ale Ducesei de Sussex au fost monitorizate și interpretate, viața de familie i-a fost supravegheată, rudele ei de pe Ocean au devenit staruri de televiziune și i-au vândut povestea vieții, până și tatăl ei a căzut în gura lăcomiei și și-a denigrat fiica…
„Nu m-am gândit niciodată că va fi ușor, dar m-am gândit că va fi echitabil. Și asta este partea cu care îmi este greu să mă împac. Dar iau fiecare zi așa cum vine”, spunea Meghan Markle.
Meghan Markle a fost constant hărțuită de paparazzi
Cuplul regal a povestit despre luptele pe care a trebuit să le poarte cu presa britanică, care i-a urmărit inclusiv în turneul din Africa de Sud. Cei doi nu au fost deranjați de atenția media atât timp cât aceasta nu a depășit limitele, ci de faptul că multe dintre știrile publicate nu erau adevărate (Prințul Harry a și dat deja în judecată două tabloide britanice). În plus, presiunea pusă asupra lui Meghan Markle și a Prințului Harry era agravată și de faptul că Ducesa de Sussex era însărcinată. „Orice femeie, în special când este însărcinată, este cu adevărat vulnerabilă. Așadar lucrul ăsta a devenit o adevărată provocare și știți cum e atunci când ai un nou-născut?”, a spus Meghan, adăugând că a fost o adevărată luptă.
Prințul Harry și Prințul William nu se urăsc
Cât despre problemele dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, mezinul famililiei a povestit că mare parte dintre știrile care au fost publicate despre ei a fost „creată din nimic”.
„Pe de o parte, din cauza rolului nostru și din cauza acestui job, dar și a faptului că familia noastră se află sub presiune, inevitabil, se întâmplă lucruri. Dar, uitați ce e, suntem frați! Vom fi întotdeauna frați. Ne aflăm, cu siguranță, pe drumuri diferite în acest moment, dar voi fi mereu aici pentru el, așa cum știu că și el va fi acolo pentru mine”, a mai spus Harry, punând astfel capăt speculațiilor că relața dintre el și William este mai proastă ca niciodată.
Apoi, Harry a reamintit cât de urât s-a purtat în trecut presa cu Meghan, după care a acuzat media pentru modul în care i-a hărțuit mama, pe Prințesa Diana, care a murit într-un accident de mașină, în 1997, în timp ce încerca să evite paparazzi. Prințul Harry a insistat că nu vrea ca istoria să se repete…