Marcel Pavel a avut o copilărie marcată de lipsuri. La 63 de ani, are o carieră prodigioasă, o soție superbă și trei copii de care este foarte mândru. Da, este vorba despre Marcel Pavel… Alături de care am pus țara la cale într-un interviu în care a rememorat momentele dragi din copilărie, perioada Sărbătorilor și ne-a vorbit, cu sinceritate, și despre tristețile care îl apasă.. Vestea bună e că 2022 a fost un an fructuos pentru artist, după ce, cu un an înurmă, a trecut prin momente dureroase. Nu în ultimul rând, sempoate lăuda că i-a predat ștafeta artistică și fiicei sale, Iuvenalia.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Dacă ar fi să faci un bilaț al anului, cum a fost 2022 pentru tine?
Din punct de vedere artistic, a fost un an foarte bun. Anul acesta, comparativ cu anul trecut, a fost, cu siguranță, unul mult mai bun. Din punct de vedere al activității mele artistice, nici anul trecut nu pot să spun că a fost un an rău, dar am pierdut-o pe mama. În același an în care am am pierdut-o pe mama am pierdut-o și pe soacra mea. În 2021 a murit și câinele nostru. De aceea, anul trecut a fost unul destul de complicat și de greu pentru mine și familia mea.
Revenind la anul 2022, acesta a fost de bun augur pentru noi toți, din toate punctele de vedere. Dacă stau să fac un bilanț din punct de vedere profesional, iată că 2022 se încununează cu un videoclip cu fetița mea, Iuvenalia Ioana, dar și cu un concert pe care l-am susținut 22 decembrie la Operă, alături de orchestra și de corul de copii dirijat de Daniel Jinga. Fiica mea, Iuvenalia Ioana, și corul de copii au cântat pe aceeași scenă cu mine. De această dată, fiica mea a cântat și solo, ceea ce a fost o premieră. Am lansat și videoclipul piesei „Crăciun fericit, scrisă de Virgil Popescu, piesă pe care o interpretez alături de fiica mea.
Citește și: Marcel Pavel, dezvăluiri surprinzătoare după 30 de ani de căsnicie:„Nu am avut niciodată hopuri sau sincope'
Citește și: Irina Rimes își dorește să devină mamă și să se căsătorească:„Sunt pregătită. „Mă gândesc că un copil..'
Marcel Pavel a avut o copilărie marcată de lipsuri
Hai să facem un arc peste timp și să vorbim și despre locul tău de origine… Puțină lume știe că tu, de fapt, te-ai născut la Galați, și nu la Câmpulung Muscel. Ce amintiri te leagă de acel loc?
Ne-am mutat la Câmpulung Muscel când eu aveam 8 ani. Nu mă leagă prea multe de locurile natale. Poate că eram și prea mic, iar condițiile materiale erau extrem de grele. Nu am amintiri prea plăcute, dar e adevărat și că locul acela nu era atât de ofertant. Eu mă consider muscelean.
Marcel Pavel: „Eu la două zile luam bătaie, clar'
În copilărie ai făcut multe năzdrăvănii. Amintește-ne câteva dintre acestea!
Când făceam pomul de iarnă, mai furam și noi din ce mai primeam. Erau bomboanele acelea fondante, dar noi le mâncam înainte de venirea Moșului și le umpleam cu vată, să pară pline. Era drăguț. În copilărie, mergeam la săniuș în fiecare zi. Mai chiuleam de la școală, dar muzica a fost mereu pe primul loc. Dimineața mergeam la școala generală la ore, iar după-amiaza, la școala de muzică. Aveam timpul destul de limitat, de aceea tata ne cam punea la punct. Și mama, la fel. Ne dădeau niște nuiele de le țineam minte! Eu la două zile luam bătaie, clar.
Plecam de acasă cu copiii. Nu știa mama de mine și mă căuta vara pe fundul gârlei. Altădată, în vacanță, plecam la 5 dimineața la pescuit și ajungeam abia seara acasă. Mama mereu îmi spunea că „trebuie să mai și înveți, să studiezi. Dar noi ne jucam de-a indienii, jucam fotbal cu picioarele goale, tenis de masă sau făceam cazemate pe dealuri, prin munți. Mestecenii, fiind niște pomi foarte elastici, ne urcam în vârful lor și, de acolo, coboram cu crengi cu tot până la pământ. Țin minte și acum ce făceam când ne era sete și nu aveam apă – găuream mestecenii, care au un suc extraordinar, și beam sucul din pomul respectiv. Mâncam agrișe de pe jos… Am fost un fel de Ion Creangă!
Marcel Pavel: „Pe bunicul meu l-am iubit enorm, mai mult decât pe tata'
Din câte știu, ai fost foarte legat de bunicul tău, vocea de la el ai moștenit-o… Care sunt cele mai de preț amintiri pe care le ai cu el?
Pe bunicul meu l-am iubit enorm, mai mult decât pe tata. Tata-mare a avut o voce extraordinară. Iar eu de la dânsul moștenesc vocea. Părintele meu a fost un violonist extraordinar de bun. Și dânsul avea auz absolut. Richard, fiul meu cel mare, l-a moștenit. Noi avem auzul relativ, mai aproape de perfect, să zicem, dar auzul absolut este fenomenal, cu acesta te naști. Iar tata-mare a fost un rapsod popular foarte cunoscut în zona Muscelului. Avea o voce „de se stingeau lămpile, așa spuneau oamenii care îl iubeau. A avut un caiet cu mii de cântece. Le știa pe de rost. Erau cântece haiducești vechi, de sute de ani. Era un extraordinar culegător de folclor.
Pe tata-mare l-am iubit foarte mult, îmi povestea de pe vremea războiului toate întâmplările sale. Dânsul a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial, unde s-a și rănit. I-a fost tăiat un deget de la un glonț, degetul de la mâna stângă… Dacă a avut necazul acesta, nu a mai cântat cu vioara din cauza aceasta, dar cu vocea cânta extraordinar. Mama-mare, de asemenea, ne-a îngrijit pe toți. Suntem un neam unit, o familie unită. Din păcate, doar o mătușă mai trăiește. Surorile mamei au murit, mama, la fel, e dureros… Tata a decedat în 1995.
Dar, în orice caz, atunci când mă apucă dorul, merg la Câmpulung Muscel. Aceleași străzi le colind, ca în copilărie. Abia aștept să merg. Am un prieten care îmi oferă hotelul lui, Ceramus se numește. Pe acest loc furam caii și călăream când eram copil. Numai nebunii făceam, dar era frumos. Copiii din ziua de azi nu se mai bucură de astfel de lucruri, totul e virtual. Preocupările acestea ale copilăriei mele au dispărut, din nefericire.
„În copilărie stăteam destul de rău cu bănuții; părinții mei aveau o situație materială precară'
Cum arătau Sărbătorile de iarnă în copilărie? Mergeai cu plugușorul?
Abia așteptam să vină Crăciunul, cum așteptam să vină și Paștele. Era obligatoriu să mergem la biserică, dar nu era o corvoadă, ne plăcea. Așa ne-au educat părinții. Toată gașca noastră de copii din cartier mergeam la furat de cetină. Era interzis să facem acest lucru, dar mergeam noaptea și tăiam din brazi crengi mari, sănătoase, dar și crenguțe mai mici.
Băieții mai mari ne trimiteau la înaintare și ne urcam în copaci, pentru că eram și ușori. Ne dădeau câte o toporișcă și mai tăiam câte o crenguță de brad. Le aruncam jos și le căram prin tot orașul, până ajungeam la biserică. Iar acolo, la biserică, era pus un par de trei metri jumătate, înfipt în pământ. Puneam vreo șase sau șapte cauciucuri, lemne și cetină de brad, iar focul ardea până la ora 5 dimineața, de Înviere. Obiceiul acesta nu s-a mai păstrat decât de Sumedru. Astea sunt obiceiuri dacice de mii de ani, poate chiar de dinainte, de la Cucuteni. Dar, cu siguranță, sunt obiceiuri dacice. Și noi stăteam în jurul focului și primeam nuci, biscuiți și mere.
Iar în decembrie abia așteptam să vină Crăciunul, să strângem un bănuț. În copilărie stăteam destul de rău cu bănuții; părinții mei aveau o situație materială precară. Ne confecționam măști cu chipul lui Moș Crăciun și le puneam pe față. Ele erau realizate cu mare sârg. Luam câte o coală din blocul de desen și o pictam. Ne puneam câte un fes roșu pe cap și mergeam la colindat. Ne era mai mare dragul!
Ce făcea Marcel Pavel de Sărbători, în copilărie
Vă primeau oamenii când mergeați la colindat?
Fiecare ușă ne era deschisă. Nu exista ca cineva să nu ne deschidă ușa, și la bloc, și la case. Și mirosea pe scările blocului numai a cozonaci și a sarmale. Era o nebunie. Și ne invitau oamenii la masă, dar nu aveam timp. Iar noi aveam un săculeț cu noi, și tot ce ne dădeau puneam în el: felii de cozonac, nuci, mere, covrigi, dar cel mai mult bănuți. Mergeam în fiecare casă, toată seara de Crăciun, începând cu ora 17.00 până la ora 23.00, și colindam. Și strângeam bănuți, jumătate îi dădeam mamei și jumătate îi împărțeam noi. Fratele cel mai mare își lua mereu partea mai mare. Nevoile lui erau mai mari.
Pentru Revelion ne confecționam bice. Le confecționam din sfoară și la capătul lor puneam „plesne din borangic, mătase sau rafie, să plesnească. Și plesneau de mama focului. Ne mai loveam prin casă cu ele, pentru că ele erau lungi. Mergeam cu plugușorul de la 1.00 ziua până la 12.00 noaptea, să ne strângem bănuții. Ne mai înghețau picioarele, pentru că eram îmbrăcați mai sumar, nu prea aveam ce ne trebuie. Iar a doua zi era la fel de rece și mergeam cu sorcova să strângem bănuții. Dar era o bucurie, pe care o așteptam cu mare plăcere, chiar dacă era sărăcie.
Vremurile erau de așa natură că lumea era mai bună la suflet, mai pură, mai bună. Oamenii se iubeau mai mult, nu erau atât de răi. Nu erau atât de cuprinși de aspectul acesta comercial al sărbătorilor. Noi chiar mergeam la biserică și după aceea mergeam la masă. Dacă ni se făcea cadou o portocală, deja era prea mult, pentru că nu se găseau. Banane, nici atât! Bineînțeles, dacă primeam o portocală, coaja o puneam pe plită și o făceam ceai.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE IANUARIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: PR, Instagram, Facebook
Urmărește-ne pe 
