Mara Bănică, fotografie de colecție cu fiica ei, Donca: ”O minune”. Cum o alintă vedeta

.

Mara Bănică, fotografie de colecție cu fiica ei, Donca. Frumoasa jurnalistă a devenit mamă pentru a doua oară în urmă cu un an, iar de atunci a fost extrem de discretă cu viața ei personală. Și-a arătat fetița în mediul online, însă nu foarte des. De ceva timp a pus stop postărilor cu micuța, iar azi și-a delectat fanii cu o poză senzațională alături de minunea ei. Iată cum o alintă vedeta, dar mai ales cum au reacționat internauții când au văzut cât de mare a crescut!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!


Mara Bănică a ales să își țină viața privată departe de ochii curioșilor. Nu doar când a venit vorba despre copiii ei a fost reținută în a-i arăta în mediul online. Aceasta alege de multe ori să expună celor care o urmăresc în mediul online doar ceea ce vrea să se vadă din exterior, multe dintre momentele magice fiind știute doar de apropiați și de familie.

Toată lumea a aflat în urmă cu un an că a devenit mamă pentru a doua oară. Fanii așteptau cu nerăbdare o fotografie cu chipul noului membru al familiei, iar vedeta nu a întârziat să apară cu prima poza. De atunci, Mara Bănică nu a postat zilnic imagini cu mezina familiei, ci destul de rar. Ce-i drept, marea ei comunitate nu o mai văzuseră de ceva timp pe Donca, astfel că postarea de azi a fost una impresionantă. Fanii s-au delectat cu imaginile de colecție cu micuța Donca, care este cu adevărat adorabilă.


Citește și: Cine este Mara Bănică.A devenit din nou mamă la 46 de ani

Citește și: Mara Bănică a părăsit competiția Sunt celebru, scoate-mă de aici!:'Îmi pare tare rău! Voiam să…'

Citește și: Irina Rimes își dorește să devină mamă și să se căsătorească:„Sunt pregătită. „Mă gândesc că un copil..’

Citește și: Soțul Alexiei Țalavutis, operat de urgență:’Hemoragie internă, 3 coaste rupte, splina sfâșiată și…’. Au fost implicați într-un accident rutier

Mara Bănică, fotografie de colecție cu fiica ei, Donca

Mara Bănică este cu adevărat o femeie împlinită și fericită. Are un soț care o iubește și doi copii care zilnic îi aduc zâmbetul pe buze. Dacă până acum a ales să se bucure în familie de micuții ei, azi nu a mai putut să se abțină și le-a arătat fanilor cât de mare a crescut fiica ei. Una lângă alta, ambele cu zâmbetul pe buze, cele două au reușit să facă o fotografie mamă-fiică de colecție.

Cum au reacționat fanii când au văzut cât de mare a crescut fiica Marei Bănică


Mara Bănică s-a fotografiat alături de fiica ei, în timp ce micuța râdea cu gura până la urechi. Are doar un anișor și este extrem de adorabilă. Fanii s-au topit în momentul în care i-au văzut chipul angelic și câtă veselie emană în jurul ei. Așa cum era de așteptat, comentariile au început să curgă. Toți au lăudat-o pe micuța Donca și i-au urat numai de bine. De asemenea, mulți s-au amuzat, în sensul bun, când au auzit că Mara Bănică o alintă ‘Rânjilă’, fiindcă este mereu zâmbitoare.


„Ce dulcică este fetiță! O minune! Va fi isteață și cu carismă că mama ei, desigur!’, a fost unul dintre comentariile postate de internauți la poză vedetei.

Cum se înțelege Mara Bănică cu soțul ei


Mara Bănică este discretă cu viața ei, mai ales când vine vorba despre copiii sau soțul ei. Alege să păstreze aceste lucruri din intimitate doar pentru ei, astfel că rareori fanii au văzut un pictorial de familie cu toți patru. Ce-i drept, vedeta a explicat de mai multe ori că partenerul ei de viață nu stă prea mult pe acasă, fiind o persoană importantă, care nu poate să lipsească prea mult de la locul de muncă.

„Soțul meu conduce o multinațională în Germania. Din păcate, ne vedem la două-trei săptămâni când vine acasă, trei-patru zile să stea cu noi, dar relația asta este foarte asumată și așa a fost de la început, pentru că noi suntem oameni maturi.


Nu știu cât o să o mai ținem așa. Momentan asta e situația. E un tip foarte serios. Conduce o firmă cu 800 de oameni. E extraordinar de deștept’, a spus ea pentru Fanatik, în urmă cu mai mult timp.

Sursă foto: Instagram / Facebook