Mama lui Edith Gonzalez, devastată de durere la înmormântarea fiicei sale: "Fetița mea nu mai este!"

 Oana Pantazi
.

La finele săptămânii trecute, actrița Edith Gonzalez, care a fost răpusă de cancer la doar 54 de ani, a fost condusă pe ultimul drum, în cadrul unei ceremonii discrete. Devastată de durere, mama actriței și-a luat la revedere de la fiica sa prin intermediul unui discurs emoționant.

 

Diagnosticată cu ani în urmă cu un cancer ovarian, actrița Edith Gonzalez anunța, anul trecut, că a învins teribila boală, însă, din păcate, nu a fost să fie așa. În ciuda tuturor eforturilor, a operației de histerectomie și a ședințelor de chimioterapie pe care le-a urmat și în urma cărora a ramas fără păr, cancerul a învins-o. Starul din Salome și Inimă sălbatică a murit la doar 54 de ani, joi, 13 iunie, și  a fost condusă pe ultimul la finele săptămânii trecute.


Familia a decis ca Edith Gonzalez să fie înmormântată în secret

Familia a luat decizia ca înmormântarea actriței să fie privată, iar presa și fanii au aflat că aceasta a avut loc abia duminică. La funeraliile lui Edith Gonzalez au fost prezenți doar soțul actriței, Lorenzo Lazo, fiica ei, Constanța, în vârstă de 14 ani, mama actriței, și câțiva prieteni apropiați. Cel mai greu a fost, fără doar și poate, pentru mama actriței, Ofelia Fuentes, care, devastată de durere și găsindu-și cu greu cuvintele, a ținut totuși un discurs de rămas-bun în fața celor ce au venit să-i conducă fiica pe ultimul drum:

Fetiţa mea nu mai este. Nu sunt cuvinte pentru a putea mulţumi Mexicului, publicului din Mexic. Fetiţa mea s-a dus, dar publicul rămâne. Mulţumesc, Mexicul meu!', a spus mama lui Edith Gonzalez.

Edith Gonzalez și Lorenzo Lazo, soțul ei, care i-a fost alături până în ultima clipă.

Edith Gonzalez l-a consolat pe Lorenzo Lazo când soția i-a murit de cancer

Edith Gonzalez și omul de afaceri Lorenzo Lazo s-au cunoscut în urmă în anul 2003, într-un restaurant din Ciudad de Mexico. Și, la fel ca în telenovele, dragostea lor nu a fost posibilă atunci, deoarece Edith Gonzalez forma un cuplu cu Santiago Creel, iar Lorenzo Lazo era căsătorit cu Concha de la Mora.

Ironia sorții a făcut ca prima soție a lui Lorenzo să moară în 2009, tot de cancer, iar acesta să fie susținut de către Edith, cei doi fiind buni prieteni în acea perioadă. După cum era de așteptat, prietenia lor s-a tranformat într-o poveste de dragoste, actrița și iubitul ei anunțându-și căsătoria în 2010. Acum, Lorenzo și-a condus și cea de a doua soție, pe Edith, pe ultimul drum…

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton