Lorena Buhnici, reacție surprinzătoare după ce soțul ei a jignit femeile cu celulită și vergeturi. Ce a postat pe Instagram

.

Lorena Buhnici a avut o primă reacție surprinzătoare, ce poate fi interpretată drept o susținere a declarațiilor soțului ei, care a adus grave jigniri femeilor. George Buhnici a îndemnat femeile să meargă la sală și să nu-și mai afișeze celulita și vergeturile la plajă, iar soția sa pare să susțină acest derapaj, având în vedere ce a postat pe Instagram.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!


Lorena Buhnici, idolatrizată de soțul său pentru că are „corp de minoră', în timp ce restul femeilor își permit să defileze pe plajă cu celulită și vergeturi, a avut și ea o primă reacție după derapajul soțului său. În timp ce își ținea soția de mână, pe plaja de la Neversea, Buhnici a declarat la Antena Stars că lui îi place să vadă la plajă piele fără vergeturi, că doar vine la mare să vadă „țâțe și buci'.

Lorena Buhnici, reacție după ce soțul său a jignit femeile


În ziua în care George Buhnici a primit critici dure pentru jignirile aduse femeilor, soția sa a avut o postare pe Instagram ce pare să susțină cele afirmate de jumătatea ei.

Astfel, Lorena Buhnici a postat o fotografie de la sală, ca un apropo la îndemnul soțului ei către femeile cu vergeturi de a face sport înainte să îndrăznească să meargă la mare.

Lorena Buhnici se încadrează în standardele soțului ei, care a afirmat despre ea că are „corp de minoră', iar prin postarea de pe Instagram lasă de înțeles că asta se datorează sportului.


„Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele. Jur. Uită-te la ea!’, a afirmat George Buhnici, care își ținea soția de mână.

Lorena Buhnici a apărut apoi în cadrul râzând, iar soțul ei a pus-o să facă o piruetă în fața camerei: „Uită-te la ea! Câți ani îi dai?’

„25′, spune reporterul, iar Buhnici insistă: „25, mulțumesc’.

„Auzi, dacă îți spun vârsta reală o să înțelegi că e minoră. Dacă scazi cât i-au dat tu, cu cât are ea, minoră iese, a continuat Buhnici.


Citește și: Marian Godină, replică dură pentru George Buhnici, după ce a criticat femeile: „Mai pun și niște celulită pe coapse, spre disprețul vreunui bețivan aflat la mare pentru a se uita după țâțe și buci

Citește și: George Buhnici, declarații halucinante. A jignit toate femeile:Mergeţi pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele şi aş vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi

Care sunt declarațiile jignitoare ale lui George Buhnici despre femeile cu vergeturi


Aflat la festivalul Neversea împreună cu soția sa, Lorena, George Buhnici și-a dat cu părerea despre aspectul fizic al tinerelor care nu au grijă de corpul lor şi care se afişează în costum de baie ‘cu celulită şi vergeturi.

‘Am văzut și fete care nu arată bine și nu aș vrea să se interpreteze, dar suntem la festival și putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să și fi consumat, habar n-am.

Dar, serios, mai mergeți pe la sală, fetelor. Venim la mare ca să vedem piele și aș vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi.


Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală, a spus Buhnici la Antena Stars.

George Buhnici: „Am combinat la mare. Trebuie să mă convingi cu altceva decât cu decolteul

„Dacă vii la mare și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva în afară de decolteu. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!


Am combinat la mare Mâncam covrigi cu iaurt, atât îmi permiteam. Am agățat două fete în club.

Colegul meu avea o discuție intensă cu fata aia la duș și eu – eram un pic mai prost, așa – încă purtam negocieri.

La un moment dat, fata cu care purtam discuții și-a dat seama că vorbim degeaba și mi-a propus ea să trecem la fapte, ceea ce am și făcut. Deci am agățat și la mare odată, demult, în alt secol. Nu-mi aduc aminte și nici nu recunosc, a mai spus Buhnici.


Cum s-a scuzat Buhnici după ce a jignit femeile

Într-o declarație publicată pe site-ul său, George Buhnici susține că remarca făcută la adresa soției sale era doar un compliment, iar ceea ce a declarat despre corpurile femeilor are legătură cu faptul că obezitatea este o problemă de sănătate publică.

Nu e prima dată când îmi complimentez soția că arată mult mai tânără. O fac constant, am făcut-o și acum vreo trei ani când am spus că arată ca o minoră într-o postare pe Instagram.


Era evident o metaforă. Dacă o spune un comediant, e umor?

Dacă o spun eu, de ce devine altceva decât o glumă, fie ea și de slabă calitate? Oricine mă cunoaște știe ce relație am cu soția și că nu încurajez pedofilia, a scris Buhnici pe site-ul său.

În ceea ce privește declarația în care spunea că nu vrea să vadă celulită și vergeturi la plajă, George Buhnici consideră că tot ce a făcut a fost să expună realitatea.

„O persoană obeză nu alege să fie obeză, dar e treaba noastră ca societate să încurajăm, să motivăm și să punem presiune pentru ca o problemă de sănătate publică să nu devină noua normalitate.

Da, am spus că fetele ar trebui să mai treacă pe la sală. Am spus-o pe un ton sarcastic, cu ironie, pentru un show de TV și a deranjat. Dar e adevărat.

În final, Buhnici concluzionează că pe viitor va încerca să-și aleagă mai bine cuvintele, înainte de a face declarații publice.

„E o mlaștină și sună a paranoia dar oare este? M-am uitat la cei care au amplificat comentariile despre mine pe Twitter. Majoritatea au conturi fără nume și prenume și nu au mai comentat până acum în limba română, a scris George Buhnici în postarea de pe site-ul său, buhnici.ro.