Lora se mărită! Primele declarații despre nunta cu Ionuț Ghenu: „Mi-e frică, e normal!”

 Dumba Gabriela
.

În sfârșit, Lora se mărită! Fanii artistei, care insistau să o vadă mireasă, pot răsufla ușurați. Cântăreața a anunțat că este pregătită să facă pasul cel mare, mai ales că Ionuț Ghenu își dorește foarte mult să o ia de nevastă. Ceea ce a oprit-o până acum a fost teama că, odată căsătoriți, relația lor să aibă de suferit, așa cum s-a întâmplat în primul său mariaj, cu Dan Badea.

Ionuț Ghenu a fost la un pas de nuntă cu Doinița OanceaIonuț Ghenu a fost la un pas de nuntă cu Doinița Oancea

Chiar dacă relația dintre Lora și Ionuț a avut un start controversat, având în vedere că el era iubitul Doiniței Oancea, prietenă bună cu Lora la vremea aceea, iată că au rezistat împreună, deși nu li se dădeau mari șanse. Trei ani mai târziu, sunt gata de nuntă.

Lora a prins buchetul de mireasă al Andreei Bălan și acel moment a fost picătura care i-a umplut paharul lui Ionuț Ghenu, iubitul ei de mai bine de trei ani. Tânărul își dorește de mult timp să o ducă pe Lora la altar, însă fricile cântăreței i-au împiedicat să facă acest pas până acum. Fanii lor au insistat tot timpul, pe rețelele de socializare, să facă mai repede nunta și iată că, în sfârșit, au un motiv de sărbătorit.

„Hotărârea sună cam aşa: trebuie să luăm o hotărâre cu privire la data nunţii. Puţini invitaţi, dar buni. Oameni care ne-au fost alături, oameni care ne cunosc foarte bine şi oameni noi, pe care i-am cunoscut pe parcurs, dar care ne sunt trup şi suflet alături… oameni care ne dau sfaturi foarte bune… A fost mult haos pentru că nu ştiam cine să ne fie naşi. Am găsit, dar vrem mai mulţi! Avem oameni în prima linie care sunt foarte frumoşi şi îi dorim pe toţi!', a declarat Lora la o emisiune TV.

„Mi-e teamă. E normal. Mi se spune că e normal pentru că am mai încercat o dată. E normal să-mi fie frică, dar asta nu înseamnă că trebuie să repete. Nu trebuie să suporte Ionuţ fricile mele la nesfârşit… băiatul îşi doreşte foarte mult, eu îmi doresc, dar pasul ăla e…', a mai spus Lora.

Lora a mai fost căsătorită cu Dan Badea

Lora şi Dan Badea au divorţat în anul 2014, cântăreața acuzându-și fostul soț de agresiune.

„O să fiu foarte sinceră fără să fiu melodramatică. Am acceptat să rămân într-o relaţie în care iubitul meu devenise agresiv fizic, lucru care s-a întâmplat după ce am tolerat agresivitate verbală. Mi s-a cerut să aleg între a cânta şi el, iar o altă limită a fost minciuna pe care mi-a spus-o când susţinea că îşi doreşte familie şi copil şi apoi mi-a spus că nu vrea copil. A durut cum nu vă puteţi imagina, pentru că îmi spunea cine o să mai meargă în locul meu la concerte! În momentul ălă, clar ai iubit o proiecţie.

Ultima dată când am suferit foarte tare am urlat în pernă şi m-am ascuns în baie, stăteam înghesuită şi am plâns ca un copil mic. De când m-am despărţit de fostul meu soţ, ne-am mai întâlnit şi ne-am salutat, dar acum nu aş putea să-l mai salut. Ar fi modul meu de a spune «foarte urât din partea ta». El a fost întrebat dacă nu îi este frică să se căsătorească atât de repede şi a răspuns că nu îi este teamă că … va fi din nou înşelat”, a declarat Lora la emisiunea „Dincolo de aparenţe” de la Antena Stars. 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton