Lidia Buble și sora ei, Estera, dezvăluiri înainte de Asia Express 4. Ce fobii au

.

Lidia Buble și sora ei, Estera, au acceptat provocarea Asia Express 4 și au dezvăluit, înainte de a pleca în competiția vieții lor, care sunt fobiile cărora trebuie să le facă față pe Drumul Împăraților. Ce amulete au luat cu ele în Asia Express 4 Lidia și Estera Buble.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Lidia și Estera Buble au plecat la drum cu mari emoții, dar sunt convinse că vor face o echipă foarte bună în Asia Express 4 și se vor întoarce acasă victorioase. Fetele știu din start că va fi foarte dificil în competiție și speră să fie ocolite de contactul cu insectele, aceasta fiind una dintre fobiile lor cele mai mari.


„Suntem foarte emoționate. Eu deja pe drum încoace am început să tremur din toate încheieturile. Sunt foarte bucuroase că ne-am mărit echipa. Suntem trei acum: nașa, finuța și Esti, de fapt, suntem patru, pentru că avem și managerul de sus cu noi (n.r. – Dumnezeu). Ieri am petrecut toată ziua în salon.


Ne-am tăiat unghiuțele, pentru că nu erau adecvate pentru acest concurs, ne-am vopsit. Am mâncat pentru ultima dată tot ce am vrut noi: paste, cărniță, pește, clătite, ecler, ciocolată. Trebuie să recunosc că am mai scăpat una alta pe ici, pe colo, pentru că sunt o gurmandă și mă tot gândesc cum o să rezist eu acolo fără plăcerile mele nevinovate’, a spus Lidia Buble pentru Antena Stars, înainte de plecarea în Asia Express 4.

Citește și: Unde se desfășoară filmările pentru Asia Express. Schimbări în sezonul 4


Citește și:  Regulile din sezonul 4 Asia Express. Vedetele pleacă pe Drumul Împăraților

Citește și: Cine este Marius Damian, unul dintre prezentatorii Asia Express 4

Ce amuletă și-a luat Lidia Buble în Asia Express 4

Lidia Buble a dezvăluit și care e „amuleta’ ei norocoasă – o păpușă. Pe lângă asta, cântăreața și-a luat cu ea și propria pernă, spunând că nu poate să stea fără ea. Totodată, diva a mărturisit că ei îi este frică de insecte.


„Eu colecționez păpuși, nu am putut să plec fără ea de acasă. Nu pot să plec fără perna mea de acasă. Am zis că fie ce-o fi, pot să dorm și într-un coteț, dar cu perna mea trebuie să fiu lipită. Pentru mine cel mai urât lucru ar fi să am o probă care să includă insecte de orice fel. Am o fobie nu că mare…

Dacă nu plecam cu acest gând de a câștiga, cred că nu mai avea rost să plecăm de acasă. Sunt convinsă că toți colegii noștri își doresc să câștige. Promitem să luptăm până la ultima suflare să ajungem până-n finală, cu ajutorul lui Dumnezeu sperăm să câștigăm’, a adăugat cântăreața.


Lidia Buble: „Vin la Asia Express să câștig’

Lidia Buble spune că principalele calități care o califică pentru participarea la acest reality show sunt ambiția și competitivitatea, motiv pentru care a decis să o aibă alături în Asia pe sora sa, Estera, cele două fiind „Double Bubble Trouble'.


„O viață am așteptat o astfel de oportunitate… să pot să-mi spun povestea și într-un alt context. Sunt extrem de competitivă, dar habar n-am cum am sa fac față când adaug stresul și epuizarea. Vin să câștig și să-mi arăt că pot mai mult. Noi suntem 11 frați. Cât o echipă de fotbal:)… am ales-o însă pe Esty, pentru că împreună suntem Double Bubble Trouble.„, a declarat Lidia Buble, despre plecarea în Asia Express.