Laura Cosoi, primele imagini cu fiica ei cea mică, Lara: „Este copilul-muzică. De la început, de când era în burtică, am simțit...”. Cum a decurs botezul / EXCLUSIV

.

E greu să mai scrii ceva despre Laura Cosoi și familia ei după ce privești aceste fotografii perfecte, de altfel primul lor pictorial de familie, în formula de cinci. Nici viața lor reală nu e departe de perfecțiune, tocmai pentru că ei trăiesc liber, fără frică sau alte constrângeri, și știu cum să rezolve orice problemă, atunci când apare… Iar relaxarea pare a fi cheia unei familii fericite! Iată cum e decurs botezul mezinei!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!


Bună, Laura! Cred că cititorii ar fi foarte interesați să afle cum a fost la ședința foto… Dacă filmam, sigur ar fi ieșit un episod pe cinste pentru un reality show. Așadar, povestește-ne tu!

Ca să fiu sinceră, foarte mulți prieteni de-ai noștri ne spun că, dacă am pune o cameră pe noi, ar putea ieși un reality show pe cinste, cu mare succes, pentru că, evident, într-o casă cu mulți copii și cu doi părinți, ca să zic așa, temperamentali, pot fi imagini super spumoase. (râde)


Dar partea bună la această ședință foto a fost că am lucrat cu o echipă cu care noi lucrăm destul de des și, drept urmare, fetele erau familiarizate cu cei de la Deers. Noi am făcut cu ei cred că zece ședințe până în momentul de față, așa că a decurs totul destul de smooth. Sunt oameni care se pricep foarte bine la copii și s-au jucat foarte frumos cu ele. Cred că cheia unei ședințe foto reușite este să lași copiii să se simtă bine și să-și manifeste libertatea fără să-i pui neapărat să facă ceva anume. Evident că au fost momente când ba plângea Lara, ba voia Vera nu știu ce, ba Ritei îi era foame, ba trăgeau de toate florile pe-acolo. Îți dai seama că a fost destul haos, dar un haos organizat, pentru că ne-am așteptat din start că o să fie așa. (râde)


Citește și: Imagini rare cu Laura Cosoi, alături de soț, copii, mamă și soră. Unde au plecat în vacanță:„A adus împreună trei generații’


Citește și: Laura Cosoi, botez tradițional în Maramureș pentru fetița ei. Cum s-a îmbrăcat actrița:'A fost o imagine angelică'

Citește și: Andreea Esca a izbucnit în lacrimi, la TV. Ce surpriză i-a pregătit Cătălin Măruță:'S-a hotărât să ne facă să…'

Citește și: Daniel Onoriu a anunțat, din nou, că divorțează. Pilotul a fost părăsit de soția sa:„O să-mi fac o iubită care să mă merite’

Laura Cosoi, primele imagini cu fiica ei cea mică, Lara

Au trecut mai bine de două luni de când ai născut a treia oară… Cum ți s-a părut această perioadă? Cum te-ai descurcat?


Nici nu știu când au trecut! Chiar astăzi se împlinesc două luni de când a venit Lara pe lume, suntem la Salzburg și vom merge să vizităm casa în care s-a născut Mozart. Nouă ne place să spunem că Lara este copilul-muzică… De la început, de când era în burtică, am simțit asta, chiar și numele ales, Lara, are o melodicitate anume, iar de ziua ei, la două luni, merge acasă la Mozart. (râde)

Cele două luni au trecut foarte, foarte repede, fulgerător. E extrem de amuzant ce diferență este de la un copil la al treilea copil, ca abordare, pentru că la Rita două săptămâni n-am ieșit din casă, noi stând la curte, iar acum, deja în a treia zi de când s-a născut Lara, eram cu ea la biserică și apoi am mers pe terasă să mâncăm, deci s-a schimbat destul de mult percepția noastră. Bine, suntem și mai obișnuiți cu copiii, deci cam știm cum să luăm pulsul. Cam astea au fost schimbările, dar uite că, în două luni deja, Lara a străbătut aproape toată Europa. Am făcut un road-trip cu ea.


Cum a decurs botezul

În tot acest timp, te-ai ocupat și de organizarea botezului Larei. Ne poți da mai multe amănunte?

Într-adevăr, în tot timpul ăsta am organizat botezul Larei, în sensul că știam deja drumul, pentru că tot aici, la Baia Sprie, la Casa Olarului, am făcut și botezul Verei și al Ritei, din doi în doi ani noi facem o petrecere între case (râde), undeva într-o poieniță. Este foarte frumos. Așadar, ne-am organizat și cu acest botez – cu evenimentul de la biserică, aranjamentele florale, meniul, invitații, repartizarea pe camere, surprizele pe care le pregătim pentru invitați ș.a.m.d. Deci, m-am mobilizat, pentru că trebuia. (râde) Oricum, a fost un eveniment foarte frumos și pe sufletul nostru, în mijlocul naturii, cu tradițiile acolo, lângă noi. Au fost alături de noi și ceterași, a fost foarte fain – o îmbinare așa, nu 100% tradițional, dar au existat accente.


În această ședință foto vedem pentru prima oară chipul Larei. Că e superbă era previzibil și înainte să o vedem, dar spune-ne cum este ca ca bebeluș. Cu ce te-a surprins, până acum?

E foarte greu să spui ceva despre un copil care are doar două luni, însă pot face diferențe, evident prin paralelă, deși de obicei nu fac paralele, dar acum n-am ce face (râde) pentru că e al treilea copil și, bineînțeles, îmi vin în memorie tot felul de momente petrecute cu fetele când erau atât de mici. Recunosc, în primul rând, că îmi crește ca Prâslea, foarte, foarte repede. În vacanța asta, de exemplu, i-am adus haine și deja jumătate dintre ele nu-i mai vin!


În primul rând, e foarte cuminte, nu plânge mai niciodată. Nu are colici, a avut niște mici jene la burtică, dar n-aș putea spune că a plâns din cauza asta, însă ce mă surprinde este că se mișcă cu o foarte mare agilitate, dacă nu o prind în centuri în cărucior și uit sau în bouncer, mi se pare că un-doi ar putea să fie pe jos. Deci e un copil foarte activ, v-am zis eu că este copilul-muzică și cântă și dansează mult, dă din mâini și din picioare. (râde)

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE SEPTEMBRIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!

Sursă foto: Instagram, Deers Photography