Startul primului turneu LaLa Band a fost unul reusit pentru membrii trupei vedeta din Pariu cu viata' care au ridicat mii de fani in picioare la concertele de la Bacau si Suceava.
Concertul care a dat startul a fost cel sustinut la Teatrul de Vara din Bacau, unde fanii trupei au epuizat toate biletele puse in vanzare.
LaLa Band a oferit si al doilea show exceptional, sambata, in Cetatea de Scaun a Sucevei, unde fanii care au asteptat foarte mult timp sa isi vada idolii, au avut in sfarsit ocazia de a canta cele mai indragite piese din serialul-fenomen Pariu cu Viata' , dar si cele de pe cel mai nou album al trupei:LaLa Summer Love – LaLa Love Stories'.
Tot aici, unul dintre restaurantele sucevene, in care tinerii din LaLa Band s-au oprit sa manance, a fost luat cu asalt de o multime de fani care vroiau sa ia autografe de la fiecare membru al trupei! Accesul a fost blocat la propriu de fanii entuziasmati.
E cu totul special tot ceea ce ni se intampla! Drumurile prin tara, repetitiile, probele de sunet, concertele si mai ales intalnirile cu fanii!' ne-a spus Alina.
Cand noi am strigat LaLa', publicul a strigat Band'. Asta este unul dintre momentele mele preferate din concerte, atunci cand mii de oameni ne striga numele la unison! E o vibratie si un sentiment ce nu pot fi descrise in cuvinte. Am ramas impresionata ca o fetita din satul meu natal, Vorona Mare a strabatut tot drumul de acolo ca sa ne vada.' ne-a spus entuziasmata Criss.
Turneul nostru a debutat in forta! Stiu ca cel de la Bacau a fost sold out, ceea ce inseamna o mare bucurie si onoare cand simtim ca fanii ne iubesc si sunt alaturi de noi in orice oras al tarii. E ceva absolut extraordinar sa stai pe scena si sa vezi oamenii la orizont strigand de fericire' a spus Vlad.
Sesiunea de autografe pe care am oferit-o duminica a fost extrem de emotionanta! 30 dintre cei mai mari fani ai nostri, castigatorii concursului de pe Facebook, ne-au asteptat plangand si tremurand in holul hotelului. Pentru ca ne-am dorit sa profitam la maxim de fiecare oras in care ajungem, in cadrul turneului, am refuzat sa plecam inainte de a vizita Cetatea de Scaun a Sucevei, unde un ghid ne-a introdus in frumoasa ei istorie.' a adaugat Sore.
Multa lume ne intreaba daca nu cumva suntem obositi dupa repetitii, filmari si mai ales concerte, iar noi nu intelegem intrebarea pentru ca fiecare concert ne da o stare extrem de buna. E un schimb de energii uimitor intre noi si fanii nostri, in timpul fiecarui concert. Acelasi lucru l-am simtit atat la Bacau, cat si la Suceava, unde publicul a fost format din mii de persoane', a spus Rapha.
Fanii pot participa la 3 concerte 100% live, semnate LaLa Band pe 15 septembrie in Piata Mica din Sibiu, pe 16 septembrie in Cetatea Sighisoarei si pe 29 septembrie la Galati.
Urmatoarele orase in care trupa – vedeta isi da intalnire cu fanii: sunt Resita (10 septembrie – Sala Polivalenta), Timisoara (11 septembrie – Sala Capitol), Cluj (13 septembrie – Casa de Cultura), Deva (14 septembrie – Casa de Cultura Dragan Munteanu) si Piatra Neamt (30 septembrie – Sala Polivalenta). Toate aceste cinci concerte vor fi cantate live peste pozitiv, in cadrul carora fanii vor putea asculta si cinci piese unplugged! Publicul va putea asculta piese din sezonul 3 al serialului „Pariu cu Viata'ce se va lansa pe 17 septembrie la Pro TV, si in acelasi timp vor fi proiectate clipuri din acelasi sezon.