La ce riscuri se supun Kate si William în timpul turneului lor din Bhutan şi India

.

Între 10 si 16 aprilie, Kate şi William se vor află într-un turneu în India şi Bhutan, iar deplasarea lor nu este lipsită de riscuri.

 


 

Într-un moment în care ameninţările teroriste sunt la tot pasul, vizita ducilor de Cambridge trebuie pregatită cu mare atenţie pentru a nu fi supuşi unor riscuri.

 

S-a aflat că William şi Kate vor fi cazaţi la hotelul Taj Mahal Palce and Tower, care a fost în anul 2008 scena unui atentat în timpul căruia şi-au pierdut viaţa 32 de persoane.

 

Prin urmare, gărzile de corp vor fi extrem de vigilente, pentru a evita orice amenţare la viaţa celor doi.

 

Probabil, din motive de siguranţă, Kate şi William vor călători fără copiii lor, fiind prima deplasare oficială pentru Kate după ce a adus-o pe lume pe Charlotte în mai 2015.


 

În timpul acestei vizite, cei doi îi vor aduce un omagiu Prinţesei Diana, pozându-se în faţă Taj Mahalul-ului, aşa cum s-a fotografiat Prinţesa Inimilor în 1992.