Kremlinul anunță că este gata să oprească invazia "în orice moment". Ce condiții îi sunt impuse Ucrainei

.

Kremlinul a anunțat, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că este gata să oprească invazia în Ucraina dacă Kievul îi îndeplinește condițiile. Iată ce cer rușii pentru a pune capăt războiului!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!


Noul anunț, făcut luni pentru Reuters, a venit în ziua în care delegațiile ucraineană și rusă se întâlnesc pentru o a treia rundă de negocieri, iar Turcia a anunțat că va găzdui o negociere a miniștrilor de externe Dmitro Kuleba și Serghei Lavrov.

Kremlinul anunță că este gata să oprească invazia „în orice moment'

Moscova a anunțat luni, prin vocea purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, că este gata să stopeze intervenția militară în Ucraina dacă Kievul îi îndeplinește condițiile, a anunțat agenția rusească Tass, citând Reuters. Potrivit acestuia, Ucraina ar trebui în special să-și stabilească statutul de neutralitate în mod constituțional, să recunoască Crimeea ca parte a Federației Ruse, precum și independența republicilor populare Donețk și Luhansk.


Citește și: Volodimir Zelenski, mesaj pentru Rusia: „Îi vom pedepsi pe toți cei care au comis atrocități’

Citește și: Zelenski îi cere lui Putin să negocieze direct cu el:„Așezați-vă la masă cu mine. Doar că nu la 30 de metri distanță

Citește și: Putin l-a avertizat pe Macron că își va atinge scopul în Ucraina „fie prin negociere, fie prin război’

Citește și: De ce nu s-a implicat soția lui Volodomir Zelenski în acțiuni politice:’Sunt mereu păzită. Baia este singurul meu refugiu’ / Mărturisiri dintr-un interviu din 2021

Purtătorul de cuvânt al Președinției ruse a făcut aceste declarații într-un interviu acordat agenției Reuters, subliniind că, în acest caz, operațiunea militară rusă ar putea fi încheiată în orice moment.

„Ei ar trebui să facă amendamente la constituția lor, care să precizeze că Ucraina respinge orice obiectiv de aderare la orice bloc. Am vorbit, de asemenea, despre faptul că ar trebui să recunoască faptul că Crimeea este teritoriu rusesc și că ar trebui să recunoască Donețk și Luhansk ca state independente. Și asta e tot. Acest lucru s-ar putea opri în orice moment’, a declarat Peskov.


„Ei (partea ucraineană) au fost informați că acest lucru poate fi oprit în orice moment’, a adăugat purtătorul de cuvânt al președintelui rus.

Peskov nu a mai făcut însă referire la „denazificarea’ Ucrainei, un obiectiv repetat în mai multe rânduri de Putin și subordonații săi.


„Noi chiar vom finaliza demilitarizarea Ucrainei'

Mai mult, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a insistat că Rusia nu urmărește să emită alte pretenții teritoriale asupra Ucrainei și a declarat că „nu este adevărat’ că cere predarea Kievului.

„Noi chiar vom finaliza demilitarizarea Ucrainei. O vom termina. Dar principalul lucru este ca Ucraina să înceteze acțiunile sale militare. Ar trebui să își înceteze acțiunile militare și atunci nimeni nu va trage’, a declarat Peskov.


Rusia a cucerit și anexat Crimeea în martie 2014, iar câteva săptămâni mai târziu a sprijinit o ofensivă a separatiștilor pro-ruși din regiunile estice ucrainene Donețk și Luhansk.

Foto: Profimedia, Facebook