Kim Kardashian a fost primită la Casa Albă de către președintele Donald Trump. Vedeta vrea să scoată din închisoare o traficantă de droguri!

.

Vedeta de reality show Kim Kardashian a fost primită la Casa Albă de către președintele Donald Trump, căruia i-a cerut o audiență pentru a susține cauza unei femei condamnate pe viață pentru o infracțiune nonviolentă legată de droguri.

Kim Kardashian a mers în audiență la președintele Donald Trump.


Probabil că implicarea vedetei are și un scop ascuns, deoarece Kim este avidă de publicitate, dar oricare ar fi scopul din spatele acțiunii sale Țdezinteresate, până la urmă a fost vorba de o win-win situation, din care au avut de câștigat atât vedeta de reality show, cât și Alice Marie Johnson, o femeie în vârstă de 63 de ani, care a petrecut deja mai mult de două decenii în spatele gratiilor și nu este eligibilă pentru  eliberare condiționată.

Kim Kardashian pare ultima persoană din lume preocupată de nedreptățile din sistemul juridic…


Deși puțini credeau că întâlnirea dintre cei doi va avea loc, cel care a confirmat, prin intermediul unei postări pe Twitter, este chiar președintele Donald Trump, care a postat o fotografie cu ei doi, însoțită de următorul comentariu: „O întâlnire grozavă cu @KimKardashian astăzi; am vorbit despre reforma închisorilor și sentințe’. În poză, cei doi se află în Biroul Oval – Trump stă în spatele biroului său, în timp ce Kim Kardashian, îmbrăcată complet în negru, se află în dreapta lui.

Kim și-a făcut cunoscută opinia cu ceva timp în urmă, în cadrul unui interviu: Cred că merită cu adevărat o a doua șansă la viață. O să fac tot ce îmi va sta în putință pentru a o scoate din închisoare.’ Kardashian West  a sosit la Casa Albă sperând că va avea parte de o întâlnire cu Jared Kushner, ginerele și consilierul președintelui Trump, iar înainte de asta a postat pe Twitter următorul mesaj: La mulți ani, Alice Marie Johnson! Ziua de azi e pentru tine.’ Surpriza a fost că vedeta a fost primită de însuși președintele Statelor Unite. Spunem surpriză deoarece este un lucru știut că Donald Trump nu prea își iartă adversarii și, cum Kim Kardashian a votat cu contracandidata lui, Democrata Hillary Clinton, la alegerile din 2016, ne îndoim că a uitat… Probabil că a contat însă faptul că soțul vedetei, Kanye West, a votat cu actualul președinte și și-a exprimat nu o dată sprijinul față de el. Totuși, Marie Johnson a fost condamnată pe viață, în 1996, pentru opt capete de acuzare privind traficul de droguri, care, chiar dacă nu au implicat violența, i-au adus pedeapsa maximă. Rămâne de văzut ce decizie va lua președintele acum, mai ales că faimoasa socialite a mediatizat deja cazul…