Kim Kardashian a șocat pe covorul roșu într-o rochie vintage. Vedeta risca să rămână dezbrăcată în orice secundă...

 Oana Pantazi
.

În weekend, Kim Kardashian a participat la Hollywood Beauty Awards, iar apariția ei pe covorul roșu a fost una surprinzătoare. Îmbrăcată într-o rochie vintage Thierry Mugler, Kim a fost una dintre cele mai spectaculoase apariții.

Hotărât lucru, Kim Kardashin n-a lăsat loc prea mult pentru imaginație, în weekendul trecut, când a ales să poarte, pentru cea de a cincea ediție a Hollywood Beauty Awards, o rochie Thierry Mugler din 1998… La prima vedere, părea că diva a îmbrăcat rochia cu spatele în față, însă, dat fiindcă era vorba despre Kim Kardashian, trebuie să admitem că acela era, de fapt, modelul.  Vedeta în vârstă de 38 de ani, care în curând va deveni pentru a patra oară mamă, prin intermediul unei mame-surogat, a participat la Hollywood Beauty Awards, care a avut loc în Los Angeles, pentru a-l susține pe stilistul Chris Appleton. Nu știm în ce măsură s-a făcut acesta remarcat, deși a câștigat premiul pentru care fusese nominalizat, însă Kim a fost apariția serii.

Kim Kardashian a defilat cu sânii aproape dezgoliți

Rochia Thierry Mugler pe care a purtat-o Kim Kardashian nu este chiar genul de outfit pe care îl poți numi little black dress și pe care te poți baza că te scoate din încurcătură în orice situație, deoarece e greu de crezut că o astfel de rochie, care acoperă sânii în foarte mică măsură și lasă vederii piciorul până la coapsă, poate fi purtată chiar în orice situație în care codul vestimentar impune black tie.

Cu siguranță e greu de imaginat ce impact a avut această rochie acum 21 de ani, când a fost purtată pentru prima oară într-o defilare, dar și mai greu de imaginat e că cineva a avut curajul să o poarte pe covorul roșu… Și mai ales cineva cu formele planturoase ale lui Kim Kardashian. Aspectul futurist al rochiei i-a constrâns puțin miscările divei, însă Kim a reușit să-și țină sânii la locul lor cu ajutorul plasturilor care au fixat rochia. Doritoarele pot, cel mult, să copieze acest model, deși ne îndoim că sunt prea multe curajoase…

Foto: Northfoto

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton