Kate şi William, sub ameninţarea unei greve

 Florentina Liutic
.

Prinţul William şi Kate Middleton vor trebui să facă faţă unei situaţii de criză după ce personalul de la Kensington Palace a ameninţat cu greva.

 

kate si william

 

Ştirea a apărut în ziarele din Marea Britanie care scriu că ducele şi ducesa de Cambridge vor reduce timpul de lucru al angajaţilor şi, prin urmare, şi salariile.

 

Acestea vor fi mai mici cu aproximativ 4.000 de euro, ceea ce a trezit nemulţumirea angajaţilor.

 

„Am acordat un an până la punerea în aplicare a acestor măsuri, iar acum suntem în negocieri cu personalul din serviciile publice şi comerciale', a declarat o angajată de la Histo­ric Royal Palace.

 

Toate aceste măsuri sunt rezultatul dorinţei Elisabeta a II-a de a reduce cât mai mult cheltuielile, iar Kate şi William se văd astfel nevoiţi sa se supună.

 

Foto: Instagram

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton