Kate Middleton, super-sexy în pantaloni scurți! E prima oară când Ducesa de Cambridge apare așa!

.

Fină, delicată, frumoasă – Ducesa de Cambridge este personificarea eleganței și a bunului gust. Fanii ei au rămas uimiți să constate că preferata lor, Kate Middleton, la 37 de ani, arată senzațional și în pantaloni scurți!

În opt ani de când a devenit soția Prințului William, viitor rege al Marii Britanii, nimeni nu a văzut-o pe Kate Middleton îmbrăcată așa, chiar dacă a fost vorba despre o competiție sportivă! Recent însă, Kate și William au participat la Kings Cup Regatta, o competiție de ambarcațiuni, iar cu această ocazie, Ducesa de Cambridge a purtat o ținută obișnuită pentru genul acesta de concursuri, dar nu și pentru ea… Fanii familiei regale și în special cei ai lui Kate Middleton au concluzionat că aceasta arată senzațional.


Kate Middleton arată la 37 de ani ca la 27…

Kate Middleton poartă, cel mult, jeanși la evenimentele mai puțin formale, așadar să o vadă pe soția viitorului monarh al Marii Britanii în pantaloni scurți a fost un șoc pentru toată lumea. Cu toții au fost de acord însă că, deși are 37 de ani și este mama a trei copii, Kate arată senzațional. Picioarele ei sunt tonifiate și nu are un gram de celulită – se vede că Ducesa de Cambridge face mult sport și că are o alimentație echilibrată.


Ultima oară Kate a fost fotografiată în pantaloni scurți în anul 2008, la o petrecere pe role, într-o discotecă, și trebuie să recunoaștem că peste Ducesa de Cambridge pare să nu fi trecut timpul deloc, deoarece arată la fel de bine după mai bine de zece ani…

Foto: Hepta, Northfoto