Ediţia Vogue din Marea Britanie a ajuns la cea de-a 100-a ediţie, iar pentru acest număr special pe copertă se află Kate Middleton.
Ducesa de Cambridge este una dintre cele mai stylish reprezentante ale monarhiilor europene, ea reuşind să impresioneze de fiecare data cu alegerile sale vestimentare, fie că poartă ţinute ale unor brand-uri accesibile, fie creaţii unicat lucrate de mari designeri.
Este pentru prima data când Kate Middleton pozează pentru o revistă de modă, iar pictorialul regal este unul cât se poate de reuşit.
„Este o imensă onoare şi foarte incitant să o avem pe Kate Middleton pe copertă’, a declarat Alexandra Shulman, redactorul-şef al revistei. „A fost o experienţă incredibilă. Sun foarte mândră de ceea ce a ieşit’.
Pe copertă regăsim o Kate zâmbitoare, purtând pălărie, o cămaşă albă şi un trench Burberry, iar o altă fotografie o surprinde purtând un outfit la fel de simplu: o pereche de pantaloni şi o bluză în dungi Petit Bateau.
Fotografiile au fost realizate de Josh Olins pe domeniul regal de la Sandringham, aflat nu departe de Anmer Hall, reşedinţa Ducesei, iar decorul, ca şi ţinutele lui Kate, este extrem de simplu.
„Josh a suprins-o pe Kate aşa cum este ea: plină de viaţă, cu un simţ al umorului ridicat, inteligentă şi foarte frumoasă’, a spus Nicholas Cullinan, directorul artistic al National Portrait Gallery.
Fotografiile cu Kate Middleton vor fi expuse, alături de alte fotografii, la National Portrait Gallery din Londra în cadrul unei expoziţii organizată cu ocazia centenarului revistei Vogue.
În 1991, Prinţesa Diana poza pentru Vogue UK, pictorialul fiind realizat de celebrul Patrick Demarchelier. 3 ani mai târziu, Prinţesa Innimilor repeta experienţa.
Foto: Instagram