Deși a trecut doar un an de când a devenit mamă din nou, se zvonește că Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, își dorește un al patrulea copil. Cunoscuții spu
n că Meghan Markle a făcut-o să-i fie dor din nou de maternitate…
Aflată în Irlanda de Nord, la parada de St. Patricks Day, cu puțin timp înainte ca mezinul familiei să împlinească 1 an, Kate Middleton a fost întrebată de cineva din mulțime dacă nu cumva este din nou însărcinată, fanii Ducesei fiind curioși să afle dacă George, Charlotte și Louis vor avea un nou frățior sau o surioară. Atunci, Kate Middleton a dat un răspuns criptic, dar extrem de rapid: „Un al patrulea copil? Mă gândesc că William ar fi puțin îngrijorat’. Iată însă că, recent, persoane din anturajul lui Kate Middleton susțin că Ducesei îi e dor din nou de maternitate, chiar dacă la toate cele trei sarcini a suferit de grețuri matinale.
„Catherine și-ar dori să aibă încă un copil'
Se pare că Ducesa de Cambridge își dorește să devină o mamă-eroină, cel puțin după spusele unor persoane din anturajul de la Palat, care susțin că apropiata venire pe lume a copilului lui Meghan Markle a făcut-o pe Kate să-și dorească să devină mamă din nou, deși Prințul Louis abia a împlinit 1 an! De altfel, nici ceilalți doi copii ai Ducilor de Cambridge, mai apropiați de vârstă unul de altul, nu sunt îndeajuns de mari încât să-și poarte singuri de grijă… Prințesa Charlotte are 4 ani, iar Prințul George împlinește 6 ani abia în iulie. Cu toate acestea, „Catherine și-ar dori să aibă încă un copil', a declarat o sursă pentru Daily Mail. „Iubește copiii și este pregătită să treacă printr-o nouă sarcină, chiar dacă în trecut toate trei au fost complicate de grețurile matinale severe'.
E greu de spus însă cum ar reacționa Prințul William, cu atât mai mult cu cât nici a treia oară Ducele de Cambridge nu a fost extrem de entuziasmat, inițial, la gândul că va deveni din nou tată, fiind ușor speriat de tripla responsabilitate. Dar dat fiind faptul că Ducesa de Cambridge face copii frumoși și membrii familiei regale dispun în orice moment de ajutor calificat, nu e exclus să apară și al 6 moștenitor la tronul Marii Britanii în linie directă.
Foto: Hepta