Kate Middleton, ironizată că a îmbrăcat rochia cu spatele în față. Ducesa de Cambridge a purtat, recent, și o bluză invers...

 Oana Pantazi
.

Deși este un style icon, de când a purtat o bluză Gucci cu spatele în față, Kate Middleton este urmărită cu și mai multă îndârjire de „poliția modei” din regatul britanic. Recent, fanii au ironizat-o din nou pe Ducesa de Cambridge, pentru că ar fi purtat o rochie cu spatele în față, dar, de data asta, s-au înșelat. Iată dovada!

Kate Middleton este un style icon, fiind extrem de admirată pentru stilul ei vestimentar. Cu toate acestea, uneori și Ducesa de Cambridge mai gafează.

La cel mai recent eveniment de caritate la care a participat, Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a strălucit într-o superbă creație Barbara Casasola de culoare albă, la care a asortat o pereche de pantofi argintii. Deși arăta impecabil, fanii ei au remarcat imediat un detaliu – rochia avea fermoarul în față – care i-a făcut să concluzioneze că Ducesa a îmbrăcat ținuta pe dos.

De data asta, Kate Middleton nu a greșit purtând rochia astfel.

Nu ar fi fost prima dată când Kate făcea o gafă vestimentară, așa că, cei mai mulți, s-au grăbit să o ironizeze. Ulterior s-a dovedit că nu Kate a fost cea care a greșit – de altfel, ea a mai purtat rochia odată, în același fel, în 2016 – item-ul fiind prezentat în aceeași manieră pe catwalk, în momentul lansării. Nu același lucru se poate spune însă despre bluza Givenchy pe care a purtat-o în luna martie…

Kate Middleton, perfectă chiar și cu bluza invers!

În luna martie, Kate Middleton a făcut o vizită oficială la Henry Fawcett Childrens Centre, în Londra,unde a fost primită cu mult entuziasm de cei care i-au povestit despre inițiativa LEAP de a sprijini copiii mici, pe părinții lor, dar și pe îngrijitorii acestora.

Ducesa de Cambridge, ca de obicei, a făcut o alegere vestimentară perfectă pentru ora aceea a zilei, care, în plus, îi flata silueta de fotomodel. Kate Middleton a purtat o pereche de pantaloni evazați, la care a asortat o superbă bluză Gucci, din mătase, de culoare purpurie.

Kate Middleton a purtat o bluză Gucci cu spatele în față... Dar cine și-ar fi dat seama?

Kate Middleton a purtat o bluză Gucci cu spatele în față… Dar cine și-ar fi dat seama?

Fotografia în care se observă că Ducesa de Cambridge a îmbrăcat bluza cu nasturii în față, și nu în spate.

Fotografia în care se observă că Ducesa de Cambridge a îmbrăcat bluza cu nasturii în față, și nu în spate.

Evident că ținuta i-a fost foarte admirată, cu atât mai mult cu cât Kate arăta senzațional, doar că tuturor celor de față le-a scăpat un amănunt important, descoperit mai târziu, când jurnaliștii au făcut research, pentru a prezenta în articole ținuta Ducesei de Cambridge (atât outfiturile pe care le poartă Kate, cât și cele purtate de Meghan devin repede un must have, așadar articolele în care sunt prezentate brandurile și mai ales site-urile unde pot fi găsite replici mai ieftine sunt foarte apreciate de fashioniste).

Iar atunci, s-a produs surpriza… Pe site-ul care comercializează superba bluză Gucci purtată de către Kate Middleton, bluza este înfățișată invers. Pe scurt, modelul o poartă cu nasturii în spate, și nu în față, așa cum a îmbrăcat-o Ducesa.

Desigur, este foarte posibil ca modul în care a ales Kate să poarte bluza să nu fie unul accidental, dar nu este exclus nici ca Ducesa de Cambridge să fi greșit, pentru că, până la urmă, nasturii, de obicei, se poartă în față, nu în spate! Dacă a greșit, cu siguranță va lansa „un nou trend', iar doamnele și domnișoarele vor începe din nou să poarte bluzele cu nasturii în față, chiar dacă pare demodat…

Foto: Hepta, Instagram

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton