Justin Bieber și Hailey Baldwin și-au mărit familia de Crăciun! Noul membru se numește Oscar

.

În familia Bieber a apărut un bebeluș, dar nu este vorba despre un copil, așa cum va imaginați, ci despre un patruped micuț și cât se poate de simpatic…


Vestea că Justin Bieber și Hailey Baldwin și-au mărit familia i-a încântat la culme pe fanii celor doi, chiar dacă, în cele din urmă, s-a dovedit că bebelușul familiei e, de fapt, un… cățeluș. La finele săptămânii, Hailey Baldwin, proaspăta soție a lui Justin Bieber, a postat câteva fotografii și videouri pe Instagram Story, făcându-le cunoștință admiratorilor cu noul membru al familiei lor. Și cum orice cățel de rasă trebuie să aibă și un act de identitate, micuțul patruped a primit numele Oscar Bieber. Filmulețele cu Oscar alergând prin patul celor doi și fotografia în care stă pe umărul lui Justin au făcut deliciul fanilor, doar cea din urmă adunând aproape 6 milioane de like-uri.


Și cum noul membru al familiei a suscitat atât interes, Hailey a profitat de moment pentru a face niște comentarii cu privire la social media și impactul, uneori devastator, pe care-l are asupra celor care-și trăiesc viața în mediul virtual. Modelul a recunoscut că momentele în care ia pauză de la Instagram binevenite, adăugând că, de îndată ce revine, devine imediat anxioasă, tristă și agitată’ … Într-un comentariu ulterior, Hailey a vorbit despre efectul pe care această platformă social media îl are asupra mariajelor și a relațiilor: E greu să te concentrezi asupra stării tale de bine și asupra propriei sănătăți mintale când, de fiecare dată când deschizi Instagramul, cineva îți face jobul praf sau relația, sau orice lucru din viața ta care este pozitiv’.

Hailey suferă din cauza comentariilor răutăcioase de pe Instagram

Iar Hailey, de când a început relația cu Justin, a avut mult de tras, în special de pe urma celor care o acuzau că l-a despărțit de Selena Gomez sau care îi spuneau, pur și simplu, că ea e sufletul-pereche al lui Justin… lucruri greu de digerat chiar și pentru cea mai pozitivă persoană. Pur și simplu nu cred că trebuie să ne trăim viețile în funcție de opiniile unor străini care nu au deloc de-a face cu noi. E necesar să facem un pas înapoi și să realizăm că trebuie să dăm dovadă de mai multă dragoste unii față de alții și să ne încurajăm reciproc, în loc să judecăm oamenii și să-i facem una cu pământul’, a mai spus Hailey, după care a concluzionat:


Nu voi lăsa lumea să mă facă să mă simt ca și cum fac ceva rău dacă mă bucur de viața mea și sunt fericită’. În orice caz, în privința asta primul pas a fost făcut – se vede că micuțul Oscar le aduce multă bucurie în viață lui Hiley și Justin. Datorită lui, și comentariile acide s-au mai estompat. Până la urmă, cine rezistă în față unui micuț atât de drăgălaș?

Foto: InstagramJustin Bieber și Hailey Baldwin și-au mărit familia de Crăciun!