Jean Paler, amintiri emoționante cu Jean Constantin: "Avea doar câțiva prieteni cu care serba"/ Actorul ar fi împlinit 95 de ani pe 21 august

.

Jean Paler își amintește cu drag și emoție de prietenul său, Jean Constantin, care a încetat din viață pe 26 mai 2010, din cauza unor probleme cardiace. Jean Constantin ar fi împlinit 95 de ani pe 21 august, iar Jean Paler rememorează petrecerile pe care le dădea maestrul de ziua lui. Doar cu câțiva prieteni apropiați, însă!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!


Jean Constantin, care a intrat în istoria cinematografiei cu rolul bucătarului Ismail din ‘Toate pânzele sus!’, a rămas în sufletul prietenilor săi și al oamenilor care l-au admirat prin prisma profesiei. Jean Paler, actorul de comedie care i-a fost ca un frate, preț de 45 de ani, a povestit despre vremurile în care se distrau până în zori, la restaurant.

Jean Paler, amintiri dragi cu Jean Constantin


Aflat întreg sezonul estival pe Litoral, pentru spectacolele de muzică și de umor, susținute la teatrele de vară, Jean Paler a dorit să ajungă și la cimitirul din Constanța, unde a fost înmormântat Jean Constantin.

Am fost și am aprins lumânări la cimitir la Nicu Constantin, dar și la Jean Constantin. În fiecare vară merg la ei și duc flori. Trist! Nicu Constantin este înmormântat la Eforie, iar Jean Constantin, la Constanța. Cu Jean Constantin am împărțit o pâine preț de 45 de ani.


Avem sute de amintiri, mai vesele, mai triste. Una însă îmi vine acum repede în minte.

Eram în tren cu regretații Dem Rădulescu, Stela Popescu, Alexandru Arșinel și Jean Constantin, cam pe la un sfârșit de noiembrie. Pe câmp erau câteva sute de ciori.

Și Dem Rădulescu exclamă: ‘Doamne, câți porumbei!’. La care toți ne uităm pe geam și Jean îi răspunde, cu umoru-i caracteristic: ‘Extraordinar și toți sunt albi!’„, a declarat Jean Paler pentru ego.ro.

Citește și: Vica Blochina s-a accidentat la Splash! Vedete la apă și va ajunge la spital:„Trebuie să fac o ecografie


Citește și: Cum arată noua casă a Roxanei Nemeș. Lucrările sunt aproape gata:„Aici, o altă baie cu camera copilului…

Citește și: Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Nico, la 31 de ani:A terminat Dreptul, dar e axată pe alte lucruri

Jean Constantin avea mereu emoții când urca pe scenă

Jean Paler își amintește și de emoțiile care puneau stăpânire pe Jean Constantin, înainte de a urca de scenă.

‘Am fost împreună peste 45 de ani, în sute de spectacole și, fantastic, avea aceleași emoții ca mine! În culise îi dădeam sticla mea cu apă, ca să bea înainte de a intra în scenă, căci i se usca gura de emoții.


Mă și alinta, îmi zicea ‘păpușă de băiat’, ne-a mai dezvăluit Jean Paler despre Jean Constantin, care i-a fost ca un frate„, își amintește Jean Paler.

Cum petrecea Jean Constantin de ziua lui


Pe 21 august, Jean Constantin ar fi împlinit 95 de ani. Jean Paler duce dorul chefurilor de odinioară, cu distracție și cu o băutură rece pe masă, așa cum de altfel petreceau toți actorii, după lungile turnee prin țară.

‘Jean Constantin avea doar câțiva prieteni cu care serba, iar eu aveam privilegiul să mă număr printre ei. Ne invita la restaurant la Gavroch și ne distram, era minunat! Aveam pe masă vin alb demidulce, îl șampanizam cu apă minerală. Ne invita la un ‘șpriț de vară’, cum îi plăcea să zică’, s-a mai confesat Jean Paler pentru Ego.ro