În acest moment, Jason Momoa este unul dintre cei mai în vogă actori de peste Ocean, rolurile din Game of Thrones și Aquaman transformându-l într-un superstar peste noapte. Statura uriașă, barba și pletele au devenit pentru actor o carte de vizită, dar iată că, acum, Jason Momoa și-a ras barba, șocându-și fanii. „Aquaman” e de nerecunoscut!
Devenit celebru datorită rolurilor din Game of Thrones și Aquaman, actorul și fostul model Jason Momoa (39) este asociat, de când a devenit faimos, cu aspectul său sauvage, care, de ce să nu recunoaștem, este pe placul multor doamne și domnișoare. Vestea proastă este că inima actorului este luată, Jason fiind căsătorit, din 2012, cu Lisa Bonet (51), care i-a dăruit doi copii, iar mariajul lor este unul de invidiat.
Jason Momoa nu și-a mai ras barba de 7 ani!
Recent, Jason Momoa (39) și-a ras faimoasa barbă, spre dezamăgirea fanilor, care nu l-au mai recunoscut, însă a făcut-o cu un scop lăudabil – actorul a recurs la acest gest pentru a atrage atenția asupra efectului nociv al produselor din plastic asupra planetei. În filmulețul postat pe YouTube și pe conturile sale de socializare, Jason a declarat că folosirea aluminiului este de dorit, putând ajuta la salvarea Terrei, deoarece acest metal poate fi reciclat. Evident, postarea a avut drept scop principal lansarea propriei colecții de apă minerală, îmbuteliată în doze din aluminiu…
Înainte de a face gestul, Jason Momoa, care nu și-a mai tuns barba de șapte ani, a ținut să-și ia adio de la personajele care l-au făcut faimos în toată lumea, Khal Drogo, din serialul Game of Thrones, şi Aquaman, din pelicula omonimă. „Rămas bun, Drogo! M-am ras. Îmi dau bestia asta jos. E timpul să fac o schimbare. O schimbare în bine pentru copiii mei, pentru copii voştri, pentru întreaga lume. Haideţi să facem schimbări în bine, pentru sănătatea planetei noastre!, a spus Momoa înainte de a-și da jos barba.
Foto: Hepta, Twitter