Poți urmări podcastul integral pe YouTube.
Înainte de căderea comunismului,
criticul de film și traducătoarea Margareta Nistor (64 ani) a sperat să plece
din țară, însă fără nicio șansă. După ‘90, se afla deja în Franța, însă a decis
să se întoarcă în România după ce a văzut un moment emoționant difuzat la TV.
Criticului de film puțin îi păsa că
traducea mii de casete video pe ascuns, în timpul regimului Ceaușescu, iar asta
pentru că „nu putea
să trăiască fără filme’.
Traducerile se întâmplau într-o vilă care era vizavi de Televiziune, în
cartierul Primăverii, unde un domn pe nume Zamfir deținea toată afacerea cu
casetele video.
Invitată la podcastul produs și
găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Aproximativ discuții’, cu Gojira, Margareta Irina Nistor a vorbit deschis despre cum a
încercat să plece din țară.
„Înainte de 89, am sperat, când aveam 17 ani, mama a plecat
cu o bursă la Paris, la doctorat, era profesor de franceză la Politehnică. A
plecat patru sau șase luni la Paris. Tata a încercat totuși să-mi obțină un
pașaport, să mă duc la mama. (…) S-a dus la secția de pașapoarte, a cerut
audiența și l-au refuzat (…) A întrebat de ce nu mi-au dat pașaportul, iar
răspunsul a fost că e clar că nu mă voi mai întoarce’, a povestit criticul de film.
La 19 ani, studentă la Universitatea
din București, specializarea franceză engleză, cunoaște un spaniol care venise
în Capitală. Și atunci, a încercat un „mariage blanc’.
„Am încercat să mă mărit cu cineva ca să plec din țară, dar
nu mi-a reușit. După 90, era primul lucru după venirea minerilor, eram în
Franța și am depus actele. (…) Și am ajuns acasă, era un marș în alb ca să-l
elibereze pe liderul studenților ce fusese arestat. Erau toți îmbrăcați în alb,
o parte din marș era făcut în genunchi, CNN relata asta și atunci mi-am zis că
suntem un popor minunat, eu mă întorc în țară. (…) Mi-a trimis mama urgent un
bilet de tren, deja întoarcerea era un coșmar, o asemenea mizerie, că în cele
trei zile de la Paris către București m-am concentrat să nu am nevoie să merg
la toaletă’,
a mai continuat Margareta Nistor.
La
revenirea în țară, traducătoarea a aflat că a fost singura dată în viață când
tatăl ei a plâns.
„Sufereau îngrozitor, eu rupturile astea le înțeleg foarte
bine pentru familiile care au părinții plecați și copiii lăsați în țară sau
invers. (…) Durerea este mai mare decât o operație pe viu’,
a mărturisit ea.