Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol, prima întâlnire după divorţ. Cum decurge relaţia dintre Ruxi şi tatăl ei: „Suferă amândoi!”

.

Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol se vor întâlni sâmbătă, de ziua fiicei lor, prima dată după divorţul pronunţat pe 23 iulie. Actorul filmează foarte departe de casă, tocmai la Piatra Neamţ, aşa că reuşeşte să-şi vadă foarte rar fiica, însă a promis că va fi prezent, sâmbăta aceasta, la ziua Ruxandrei. Ioana Ginghină spune că, după divorţ, situaţia nu e roz pentru nimeni, atât fostul soţ, cât şi Ruxi suferind din cauza faptului că nu mai pot petrece timp împreună.

„Am stabilit la divorţ că fiecare dintre noi va petrece două weekend-uri pe lună cu Ruxi şi câteva zile în timpul săptămânii, însă Alexandru are un proiect acum, filmează foarte departe de Bucureşti şi nu se poate ţine de program. Şi iar, pot să spun, am avut dreptate!’, a mărturisit, amuzată, Ioana Ginghină pentru VIVA!.


„Însă ne vom vedea sâmbătă, de ziua Ruxandrei şi am înţeles că şi duminică vom merge undeva, toţi trei. Ei acum suferă puţin, amândoi. Alexandru pentru că nu mai are o relaţie apropiată cu Ruxandra, fetiţa îşi doreşte să se apropie, dar nu ştie cum şi eu sunt la mijloc şi încerc să fac o mediere. Dar o să fie bine, sunt sigură, pentru că Ruxi este un copil extrem de înţelept şi de matur. Ea a fost întotdeauna un copil special, poate şi pentru că am luat-o întotdeauna cu mine peste tot!’, a declarat Ioana la emsiunea „Interviurile VIVA!’.


Ioana a fost sfătuită de fiica ei să divorţeze

Într-una din rarele mărturisiri despre suferința pe care ți-o poate provoca un divorț, Ioana Ginghină a povestit în VIVA! calvarul prin care a trecut după separarea de Alexandru Papadopol, dar și modul în care fetița cuplului, Ruxandra, în vârstă de 11 ani, a resimțit despărțirea părinților.

„Ruxandra este extraordinar de curajoasă. Câteodată cred că este îngerul meu păzitor. M-a ajutat atât de mult în această perioadă și, într-un fel, am făcut o echipă. Oricum, nici ea nu avea parte de un tratament diferit de al meu. Deși trăiam toți trei în aceeași casă, eram doar noi două.


Ajunseserăm să ne bucurăm când eram singure și să fim mai liniștite așa, însă eu nu aveam curajul să conștientizez asta. Apoi, am auzit-o pe Ruxandra, ca o voce a conștiinței: „Mama, eu, dacă eram în locul tău, divorțam. A durut foarte tare să aud asta, însă mi-am dat seama că vreau să fiu un exemplu de femeie puternică pentru ea. Acum este mult mai responsabilă ca înainte. S-a maturizat mai repede din cauza acestor probleme. Dar este bine’, a mărturisit Ioana Ginghină.


Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol au divorţat, pe 23 iulie 2019, după o căsnicie de 12 ani.