Toamna aceasta se anunţă una extrem de plină pentru frumoasa actriţă Ioana Blaj, atât în plan profesional cât şi în cel personal!
În septembrie, Ioana Blaj îşi aşteaptă cursanţii de la actorie la Tv & Film Academy by Ruxandra Ion pentru a începe stagiunea 2014-2015. Ioana este, din luna februarie, profesor de actorie pentru grupa Abracadabra, grupa celor mai mici actori.
Deşi este însărcinată în luna a 7-a, Ioana va veni la Academie pentru a le preda micuţilor până când sarcina i-o va permite şi asta pentru că, spre norocul ei, a avut parte de o sarcină uşoară! A fost ca un făcut! Îmi plac enorm de mult copiii şi, când am primit propunerea de a preda actorie, am acceptat instant! Când am aflat că sunt însărcinată, mi-am zis că experienţa cu copiii mă va ajuta foarte mult atunci când voi deveni mamă!' declară actriţa.
Ioana mai are un motiv de bucurie pentru toamna aceasta: premiera, pe 19 septembrie, a filmului America, venim!'
'Este o comedie fresh, uşoară, plină de farmec, cu nişte personaje pe care publicul o să le îndrăgească şi cu care o să se identifice de la prima vedere! Este un film românesc la care o să se râdă foarte foarte mult' spune, despre America, venim!' Ioana Blaj.
În luna octombrie, Ioana va avea încă o premieră cinematografică, filmul Cuscrii' in regia lui Radu Potcoava, produs de Media Pro. A jucat alaturi de Luminita Gheorghiu, Marian Ralea, Mircea Diaconu. E tot comedie…o poveste de dragoste intre doi tineri care urmeaza sa se casatoreasca si considera ca a venit momentul ca parintii lor sa se intalneasca.
Toamna se va încheia, pentru Ioana Blaj, cu o altă nouă premieră: va deveni, pentru prima dată, mămică! În luna noiembrie Ioana Blaj şi Ducu Ion vor deveni părinţi! De băieţel! Ioana aşteaptă cu nerăbdare clipa în care îşi va ţine, pentru prima dată, fiul în braţe! Deja a citit o mulţime de cărţi despre parenting şi este pregătită pentru marea întâlnire. Abia astept sa-l intalnesc pe cel de-al doilea cel mai important barbat din viata mea.